Viorica din Clejani a reacționat, în sfârșit, după accidentul provocat de fiica sa dar și de atitudinea acesteia care a șocat o țară întreagă. Ea a a avut o primă reacție după ieșirea nervoasă de ieri, din fața casei sale.
În urmă cu puțin timp a publicat un mesaj pe conturile sale de pe rețelele de socializare în care le spune fanilor săi că orice ar face copiii ei, mereu îi va apăra și că există lucruri mai grave pe lumea asta, decât accidentul provocat de Margherita.
Ceea ce șochează este faptul că ea nu și-a prezentat scuzele pentru ceea ce a făcut și chiar i-a îndemnat pe curioși să-și vadă de treburile și de viața lor.
„Vedeți-vă de viața voastră și de copiii voștri. Se întâmplă lucruri mai grave în țara asta. Unele dintre voi sunteți mame și nu înțeleg cum puteți să jigniți niște copii…Înseamnă că dacă erați voi în situația mea le-ați fi dat cu toporul în cap…
Eu imi apăr copiii indiferent de situație! Orice părinte care își iubește copilul ar face la fel ca mine. Suntem oameni ca și voi. A fost un accident care i se putea întâmpla oricui. Mulțumim lui Dumnezeu că nu a fost mai grav și că este bine și sănătoasă. O să îi apăr și o să îi iubesc necondiționat. Pentru că iubirea ne vindecă! Mulți dintre voi aveți doar ură și răutate în suflet” , a scris Viorica într-o postare pe Instagram, în urma celor întâmplate ieri.