Viorica de la Clejani este una dintre cele mai iubite și apreciate artiste din România. Ea a dezvăluit câteva informații despre boala cu care se confruntă. Din nefericire, interpreta suferă de diabet. Este o afecțiune cronică denumită adesea de medici „inamicul tăcut” al organismului. Cu toate acestea, ea a făcut sacrificii notabile pentru a-și modifica stilul de viață.
Viorica de la Clejani a făcut o schimbare radicală în viața sa
În cadrul unei emisiuni, soția lui Ioniță de la Clejani a dezvăluit că a trecut printr-o perioadă în care starea sa de sănătate nu a fost bună. Ea s-a confruntat cu dureri de ficat. Această situație a determinat-o pe Viorica să consulte un medic, care a diagnosticat-o cu diabet. Ca urmare, vedeta a făcut o schimbare radicală în stilul său de viață.
Viorica de la Clejani a declarat într-un interviu televizat că respectă sfaturile medicilor. Ea a menționat că nu și-ar fi dorit să slăbească pentru că se simte bine în propria piele. Totuși, a renunțat la consumul de zahăr. Potrivit spuselor sale, medicul i-a explicat că cu cât consumă mai mult zahăr, cu atât sănătatea este afectată mai rapid. Astfel, pentru a duce o viață sănătoasă, a sfătuit să mănânci cât mai puțin, dar sănătos.
„Nu mai mănânc zahăr. Mi-a zis doctorul așa: cu cât mănânci mai mult, cu atât te duci mai repede. Pentru o viață sănătoasă mâncați cât mai puțin. Cât mai puțin și sănătos”, a mărturisit Viorica de la Clejani, la TV.
Boala care poate duce la complicații grave
Diabetul este, din păcate, o afecțiune extrem de răspândită în rândul populației din România. Medicul Tudor Ciuhodaru a spus ce măsuri pot fi luate de către persoanele diagnosticate cu această boală. Dacă tratamentul nu este respectat, persoanele afectate se pot confrunta cu complicații precum bolile cardiovasculare, amputările de membre sau un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC).
Medicul Tudor Ciuhodaru a explicat că diabetul reprezintă o afecțiune periculoasă și silențioasă. Complicațiile pot fi grave. De asemenea, persoanele cu diabet sunt expuse unui risc semnificativ de infecții.
Ciuhodaru a subliniat importanța unui regim alimentar adecvat
El a subliniat că această afecțiune cronică necesită o schimbare fundamentală a stilului de viață. În plus, factorii care pot influența negativ trebuie să fie eliminați. Ciuhodaru a subliniat importanța unui regim alimentar adecvat. Totodată, trebuie urmat un tratament prescris, inclusiv administrarea de medicamente sau insulină, în funcție de caz. Respectarea strictă a unui program și a normelor de viață sunt esențiale.
Medicul a evidențiat necesitatea unui control riguros pentru a preveni apariția altor afecțiuni precum cele cardiace sau renale. El a subliniat că gestionarea corespunzătoare a acestei afecțiuni poate fi realizată cu strictețe în respectarea indicațiilor medicale și prin acordarea unei atenții deosebite propriei persoane.
Celebra cântăreață a făcut modificări majore
Viorica de la Clejani a menționt că pacienții afectați de această afecțiune sunt obligați să urmeze anumite reguli stricte în alimentație. Ei trebuie să își modifice stilul de viață. Medicul Tudor Ciuhodaru a prezentat câteva exemple specifice, într-un interviu pentru WOWbiz.ro.
„Vă dați seama că tot ce înseamnă stres, nopți nedormite, efort fizic multe peste ceea ce ar trebui să fie pot accentua riscul de a dezvolta complicații septice și infecții în condițiile în care poate alții nu le-ar face. Diabetul este un imuno deficient și poate dezvolta numeroase complicații cardiovasculare, metabolice, neurologie și trebuie să fie foarte bine urmărite. Există regimul alimentar și evitarea factorilor de stres, dar și un program riguros de odihnă și efort fizic”, a spus acesta.