"La Chimcomplex Borzeşti este situată fabricaţia produselor clorosodice, consumul de energie fiind destul de mare. Se consuma 4,5 MW pe tona de clorosodă, care înseamnă poluare. Am redus consumul energetic cu 40%. În jur de 60% din energia folosită de utilajele clasice se pierde. Pierderile s-au redus la jumătate. Acestea au fost posibile prin schimbarea materialelor folosite în producţie. Acum consumăm 3 MW. La Borzeşti s-a închis un ciclu tehnologic care a însemnat salvarea combinatului de la faliment", a spus Virgiliu Băncilă, preşedinte Consiliului de Administraţie Chimcomplex Borzeşti, la conferinta CAPITAL.
„Un alt exemplu este Oltchim. Noi am fost interesaţi de achiziţia combinatului. Are grave probleme de poluare. Oltul primeşte 500 tone de clorură de calciu reziduală, problemă care nu poate continua pentru că râul şi zona vor trebui să se schimbe pentru a continua să existe. Avem în vedere schimbarea tehnologiei, pentru a nu mai fi deversări în râul Olt. Vrem, de asemenea, să aplicăm o biotehnologie, realizată acum 20-30 de ani şi perfecţionată în ultimii ani. Astfel, Oltchim ar putea supravieţui”, a spus Băncilă.
El a mai zis că cele două combinate ar putea însemna bazele industriei chimice româneşti, care nu mai produc o serie de materiale în acest moment.
Ministrul Comunicațiilor, la conferința CAPITAL: Datele noastre sunt din ce mai supuse hackingului!
Marius Bostan: “Lanțul în industria IT este prea lung”
Mulțumim partenerilor care ne-au ajutat la organizarea evenimentului: Universitatea Romano-Americana, Carrefour, Cris-Tim, ExxonMobil, Transfond, Teamnet, OMV Petrom si Chimcomplex.