Veste teribilă dată de medicul care a vindecat cei mai mulți pacienți de coronavirus în România. Pandemia a revenit în țara noastră. Virgil Musta a anunțat ce vom fi obligați să facem.
În ultimele zile, tot mai mulți români au fost descoperiți infectați cu coronavirus. Mai mult, sunt spitale din România care nu mai au locuri pentru pacienții infectați cu COVID-19.
Virgil Musta anunță dezastrul
Mai mult, probleme sunt și pe secțiile de terapie intensivă. Profesorul Virgil Musta anunță dezastrul. Medicul coordonator al Spitalului Covid din Timișoara, cel care are cei mai mulți pacienți pe cae i-a vindecat de coronavirus trage un semnal de alarmă și spune că situația actuală ar trebui să îi îngrijoreze pe români. În direct la România TV, medicul a făcut un apel la populație.
”Ne așteptam ca după relaxare să crească numărul cazurilor de coronavirus, dar nu așa. Trebuie să ne îngrijoreze că acest număr este destul de mare, este constant la peste 300 de cazuri zilnice. Nu ne așteptam să fie așa de mare. Practic a revenit pandemia. Este îngrijorător că sunt spitale care nu mai fac față, cum este Brașovul. Nu mai sunt locuri în secțiile de terapie intensivă”, a spus profesorul.
Virgil Musta nu s-a oprit aici. A făcut un nou apel către populație. „Se întâmplă în spitale din Brașov, Constanța, București. Sperăm să nu ajungem în situația Italiei unde sistemul sanitar a fost copleșit de cazuri. Virusul este același și niciodată nu am considerat că este un virus mai slab în anumite zone. Deși e posibil să sufere mutații genetice, trebuie să înțelegem că singura noastră șansă este să ne ferim, să prevenim infecția.
Sistemul nostru de sănătate nu va face față dacă nu suntem responsabili și precauți. Ce ne facem cu pacienții critici care vor veni în perioada următoare? Distanțarea socială, purtarea măștii și igiena măștilor sunt esențiale”, a declarat medicul Virgil Musta.