Virgil Musta dă cea mai bună veste de până acum pentru România. Se testează un vaccin

virgil musta

Virgil Musta / SURSA FOTO: tion.ro

De peste șase luni de zile, coronavirusul continuă să facă victime pe bandă rulantă atât în România cât și în restul țărilor de pe glob, iar până în prezent un vaccin împotriva virusului ucigaș nu a fost descoperit. Totuși, situația devine încurajatoare, potrivit medicului Virgil Musta.

Virgil Musta a făcut un anunț de ultim moment. Potrivit acestuia, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara ar putea face parte dintr-un studiu în ceea ce privește dezvoltarea unui vaccin.

„Noi am primit ofertă de a primi un studiu cu un vaccin, să vedem dacă este eficient. Am acceptat, bineînțeles, în speranța că prin aceste studii clinice poate și o parte din populația noastră să beneficieze de aceste vaccinuri.

E o problemă dificilă, pentru că e o problemă de putere economică, de influență… Avem propunerea, urmează să vedem dacă se concretizează sau nu“, a spus profesorul la Digi 24, fără a preciza, însă, numele companiei.

Totodată, medicul a mai vorbit și despre cauzele scăderii mediei de vârstă în rândul noilor îmbolnăviri cu coronavirus. Potrivit medicului, acest lucru se poate datora neglijenței tinerilor față de măsurile de protecție.

„Foarte probabil datorită faptului că tinerii sunt categoria care respectă mai puțin măsurile, pentru că, de fapt, toată această situație se datorează nerespectării celor trei reguli de bază pentru prevenția bolii: distanțarea socială, purtarea măștii și spălatul pe mâini.

Din păcate, categoria tânără, care poate este mai puțin solidară și înțelege mai puțin importanța de a nu se contamina pentru a-i feri pe alții, a dus la creșterea numărului pacienților la această vârstă“, a mai spus Musta.

Adevărul despre numărul deceselor

Medicul a vorbit și despre situația deceselor cauzate de coronavirus din România. Potrivit acestuia, în prezent ne aflăm pe statistica mondială, iar rata deceselor este 5-6%, în cazul țării noastre.

„Se știe că există o proporție între numărul de cazuri severe și decese. Dacă în totalul numărului de cazuri 80% evoluează spre forme ușoare și medii, 20% evoluează sever, 10% critic și, dintre acestea, între 4 și 5% decedează. Suntem și noi în aceeași statistică, între 5-6% este rata decesului la noi.

În momentul în care sunt foarte multe cazuri, pacienții cu factori de risc major foarte greu se pot feri ca să nu se îmbolnăvească“, a explicat medicul.