Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat că furnizorii de gaze naturale și electricitate nu au motive pentru a nu aplica compensațiile pentru facturile pentru luna noiembrie. Normele de aplicare ale compensațiilor au fost publicate înainte de 1 noiembrie, mai exact pe 27 octombrie, a precizat ministrul la Digi24.

În acest context, Virgil Popescu spune că românii vor plăti pentru energie facturi „în jurul valorilor de anul trecut”.

„Din ce am aflat din piață au început să apară facturile compensate, evident pentru cei care se încadrează în plaja de consum. Normele de calcul au fost publicate în Monitorul Oficial înainte de data de 1 noiembrie, în 27 octombrie dacă nu mă înșel. A fost o mică întârziere cu formarea noului Guvern, pentru că normele au fost pornite de noi de la ministerul Energiei, scrise și de ministerul Muncii și de ministerul de Finanțe. S-au schimbat însă miniștrii și au trebuit să fie investiți noii miniștrii”, a declarat Virgil Popescu.

Potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică, în intervalul noiembrie 2020 – noiembrie 2021, preţurile la gaze naturale au urcat cu 49,42%. De asemenea, energia electrică s-a scumpit în noiembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi faţă de începutul anului cu 8,14%, iar comparativ cu luna anterioară s-a ieftinit cu 12,2%.

Probleme la furnizorii mici

Virgil Popescu a recunoscut că sunt anumite probleme în ceea ce privește furnizorii mici de gaze naturale, dar legea va fi ajustată astfel încât furnizorii să-și primească banii.

„A apărut din piață o problemă la furnizorii mici, care nu au resurse financiare să cumpere gaz. În acest caz există furnizorul de ultimă instanță care preiau acei clienți. Deja este un număr semnificativ de clienți care au trecut în ultimă instanță și este clar că aici trebuie făcută o ajustare la lege. Practic pentru acei clienți se cumpără gazele acum, venind acum în portofoliul furnizorului de ultimă instanță și nu mai putem vorbi de un preț mediu”, a precizat ministrul.

În ceea ce privește schema de compensare la gaze și electricitate și unde va fi impactul mai mare, Virgil Popescu consideră că situația va fi una echilibrată.

„Sunt mai mulți clienți la energie electrică, dar valoarea facturii este mai mică la energie electrică, așa că impactul prețului nu a fost așa mare. Ne așteptăm să fie cât de cât echilibrate. Sunt foarte multe contracte care sunt în derulare și până la sfârșitul anului nu necesită schimbare sau compensare pentru că prețul este sub nivelul de 68 de bani la energie electrică și 0,125 la gaze naturale”, a mai spus ministrul.