Virgil Popescu a explicat în mesajul respectiv că listarea unor pachete minoritare de acţiuni pe bursă nu înseamnă privatizare, ci şansa de modernizare şi de a face investiţii.
„Ca în povestea cu Petrică și Lupul, pe diverse voci, aud că se strigă ”Ne vând țara”. Asta după ce premierul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul vrea să abroge Legea 173/2020 care a reglementat interdicţia, pentru o perioadă de 2 ani, de înstrăinare a acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la bănci şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar. Un demers legislativ pe care îl susțin și am mai anunțat asta”, a scris ministrul Energiei pe Facebook.
Virgil Popescu transmite un mesaj clar
„Însă, nu privatizăm nimic! Așa cum am spus și în cadrul ultimelor audieri, nu privatizăm nimic! Statul trebuie să fie acționar majoritar în toate societățile și companiile de interes strategic național! Și așa va fi!
Listarea unor pachete minoritare de acțiuni pe bursă nu înseamnă privatizare, ci șansa de modernizare, de a face investiții, de care, evident, va beneficia fiecare român.
P.S. În continuare cred că nu este bine să ne folosim de manipulare și de temerile ascunse ale unor oameni, doar că să obținem un interes electoral efemer”, a conchis Virgil Popescu.
Privatizarea marilor companii de stat
Guvernul Florin Cîțu nu renunță la ideea de a privatiza, total sau parțial, cele mai profitabile companii ale statului.
La fel ca și Guvernul Orban, actualul Executiv se lovește însă de Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, ce interzice vinderea participațiilor statului și a activelor de stat cel puțin până în 2022.
Dacă Guvernul Orban a încercat, fără sorți de izbândă în Parlament, printr-o artificiu legal, să eludeze Legea amintită și a vrut să dea liber la vinderea activelor de stat, iată că Executivul Cîțu ar vrea să abroge complet și definitiv legea.
„PRĂDUITORII NU SE LASĂ
Cîțu pregătește OUG ca să abroge Legea de protejare a avuției naționale. Am reușit anul trecut să trecem legea prin care îi împiedicam să vândă timp de doi ani participațiunile statului la companiile sale.
Am făcut-o, tocmai pentru a nu permite speculatorilor să profite de căderea piețelor financiare și să ia pe nimic cam tot ce a mai rămas de luat…
Vor acum să prăduiască Portul Constanța, Aeroporturile, Hidroelectrica și CEC-ul.”, a scris joi pe Facebook senatorul PSD Daniel Zamfir, unul dintre susținătorii Legii nr. 173/2020.
Sursă foto: INQUAM/Alexandra Pandrea