Virgil Popescu spune ferm că ieșirea ENEL de pe piața noastră nu afectează în niciun fel clienții

”Nu cred că vorbim de vreo problemă, odată cu ieşirea Enel de pe piaţa din România. Am primit o notificare că s-a semnat o tranzacţie cu cei de la PPC din Grecia, vorbim de o companie din Uniunea Europeană.

Nu cred şi nu văd cum ar putea clienţi din România să sufere din cauză că se schimbă un furnizor sau un distribuitor”, a afirmat ministrul.

Grupul italian Enel S.p.A. a anunţat în 9 martie că a semnat cu firma greacă Public Power Corporation S.A. (PPC) un acord pentru vânzarea tuturor participaţiilor deţinute de către Grupul Enel în România.

Finalizarea acordului ENEL ar putea avea loc la încheierea trimestrului al treilea al acestui an

Public Power Corporation (PPC) a transmis în 23 martie că se concentrează pe finalizarea acordului cu Enel, operaţiune estimată să se încheie în trimestrul al treilea al acestui an. În acest timp, angajaţii şi clienii Enel nu vor fi afectaţi, compania urmând să-şi desfăşoare activitatea ca şi până acum.

Achiziția ENEL România poate permite exploatarea unor oportunități de creștere pe o piaţă mai puţin congestionată.

”Acordul de preluare a activelor Enel din România de către PPC a primit feedback pozitiv atât din partea Fitch, cât şi din partea S&P. Achiziţia Enel România se aliniază strategiei PPC privind tranziţia energetică, dar şi cu planul său de expansiune în Europa de Sud-Est, permiţând explorarea unor oportunităţi de creştere pe o piaţă mai puţin congestionată”, a anunţat PPC.

Compania susține că îşi va continua activitatea în condiţii normale, fără schimbări pentru clienţii sau angajaţii Enel

”Clienţii vor fi deserviţi în continuare în condiţiile contractuale existente, conform legislaţiei în vigoare. Preluarea nu va afecta în niciun fel angajaţii Enel din România, care vor fi o parte importantă a planurilor de creştere viitoare”, a subliniat PPC.

Care sunt planurile PPC în ceea ce privește țara noastră

PPC a precizat că România reprezintă o piață importantă din punct de vedere strategic, în care dorește să investească pe viitor.

”România este o piață importantă din punct de vedere strategic pentru PPC. Odată cu finalizarea achiziției, Grupul PPC își va consolida poziția în regiune și va deveni cel mai mare jucător de pe piața de energiei din Europa de Sud-Est. Mai pe înțelesul tuturor, va depăși capacitatea instalată de 11 GW şi va deservi 8,9 milioane de clienți, pe mai multe piețe, cu aproximativ 41 TWh de energie electrică furnizată, 78 TWh distribuiţi şi peste 27 TWh generaţi, în timp ce baza reglementată a activelor (Regulated Asset Base) va ajunge la 4,15 miliarde de euro.”, se arată în comunicat.

Public Power Corporation are scopul de a continua și să dezvolta ceea ce Enel a construit în ultimii 18 ani în România în materie de energie verde, mobilitate electrică, portofoliu de clienţi şi servicii cu valoare adăugată. Vedem multe oportunități pe piața locală şi intenționăm să investim în dezvoltarea operațiunilor din România”, a afirmat PPC.