Virgil Popescu, întrevedere cu președintele Fundației Solar Impulse. Energia nucleară a fost unul dintre principalele subiecte ale discuției

Sursă: Facebook, Virgil Popescu

Luni, pe data de 15 mai, ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a întâlnit cu președintele Fundației Solar Impulse, Bertrand Piccard, care este totodată Ambasador ONU pentru mediu și consilier special al Comisiei Europene.

Cei doi oficiali au discutat despre sectorul energetic românesc și despre o abordare mai inovativă a tehnologiilor curate care protejează mediul și care pot fi profitabile.

„Am avut astăzi o întâlnire de lucru cu unul dintre marii exploratori ai aviaţiei, Bertrand Piccard, preşedintele Fundaţiei Solar Impulse, Ambasador ONU pentru mediu şi consilier special al Comisiei Europene. Acesta a făcut istorie navigând în jurul lumii fără escală într-un balon, precum şi la manşa avionului Solar Impulse alimentat cu energie solară. Scopul său fost acela de a demonstra modul în care tehnologiile curate pot realiza imposibilul, lucru pe care l-a şi reuşit stabilind două recorduri mondiale.

Am parcurs împreună analiza sectorului energetic românesc şi am avut un schimb de idei excelente privind o abordare mai inovativă a tehnologiilor curate care ne protejează mediul şi care pot fi de asemenea foarte profitabile. Scopul nostru este să prioritizăm cât mai multe soluţii pentru România şi să avansăm toate implementările necesare energiei curate şi eficiente”, a scris ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook.

Energia nucleară a fost unul dintre principalele subiecte discutate

Virgil Popescu a adăugat că unul dintre principalele subiecte discutate a fost energia nucleară și că a prezentat toate oportunităţile şi instrumentele pe care România le are la îndemână pentru a îndeplini toate ţintele.

„Energia nucleară a fost una din temele principale pe care le-am adus în discuție, prezentând toate oportunitățile și instrumentele pe care le avem în sfârșit la îndemână pentru a ne îndeplini toate țintele. Am transmis că decarbonare fără energie nucleară nu se poate. La întâlnire au mai participat secretarul de Stat în ministerul Energiei, Dan Drăgan, și o delegație din partea Ambasadei Elveției în România.”, a conchis ministrul.

România face progrese în domeniul energiei nucleare

Vă reamintim că vineri, pe data de 12 mai, Virgil Popescu a participat la deschiderea oficială a primului Centru de Explorare a Energiei (Centrul E2), la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Potrivit acestuia, Centrul E2, care găzduieşte simulatorul camerei de comandă a reactorului modular de mici dimensiuni NuScale, va pregăti şi instrui viitoarea generaţie de ingineri nuclearişti, operatori ai tehnologiei avansate nucleare civile.

„Astăzi a fost o zi foarte importantă pentru viitorul energiei nucleare. Suntem primii în Europa. Alături de prim – ministrul României Nicolae Ionel Ciucă, de ambasadorul S.U.A. în România Excelenţa Sa Kathleen Kavalec, Asistentul Principal Adjunct al Secretarului de Stat Ann Ganzer, de Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti Mihnea Costoiu, CEO SNN Cosmin Ghiţa am participat la deschiderea oficială a primului Centru de Explorare a Energiei (Centrul E2), la Universitatea Politehnică din Bucureşti”, a transmis, vineri, ministrulm Energiei.