Ministrul Energiei, Virgil Popescu, subliniază că o nouă promisiune a fost îndeplinită de către liberali.
Virgil Popescu salută listarea la Bursă a Hidroelectrica: O nouă promisiune îndeplinită în Energie
Este vorba despre listarea anunţată la Bursă a companiei Hidroelectrica, despre care demnitarul spune că este „o nouă promisiune îndeplinită”, reprezentând un important obiectiv stabilit în cadrul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), dar şi un obiectiv al tuturor programelor de guvernare pe care Partidul Naţional Liberal le-a avut după 2019.
„Listarea la Bursă a Hidroelectrica! O nouă promisiune îndeplinită în Energie, alături de multe altele!
Listarea unui pachet minoritar, aparţinând Fondului Proprietatea, fără ca statul român să-şi diminueze cota cu o singură acţiune al SPEEH Hidroelectrica SA este nu doar un obiectiv al PNRR, al sectorului energetic românesc, ci a fost şi un obiectiv al programelor liberale de guvernare de după 2019.
Totodată, este un eveniment pozitiv de anvergura internaţională pentru economia României şi pentru piaţă noastră de capital”, a scris Virgil Popescu miercuri, 7 iunie, pe pagina sa de Facebook.
Şeful Hidroelectrica: Oferta Publică Iniţială propusă reprezintă un pas firesc şi entuziasmant în evoluţia noastră
Reamintim că marţi, 6 iunie, Hidroelectrica a transmis că se va lista la BVB (Bursa de Valori Bucureşti), în acest moment aşteptându-se aprobarea prospectului de către ASF.
„Hidroelectrica SA, principalul producător de energie electrică din Romania, cu un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile şi unul dintre cei mai mari producători hidroenergetici din Europa, anunţă astăzi intenţia Fondului Proprietatea, un fond de investiţii alternativ administrat de Franklin Templeton International Services S.À R.L., de a desfăşura o ofertă publică iniţială având drept obiect acţiuni ordinare existente.
Societatea intenţionează totodată să aplice pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB)”, a transmis compania Hidroelectrica.
„Hidroelectrica are un istoric îndelungat de creştere semnificativă şi de generare de profit pentru acţionari, fiind principalul producător de energie electrică din România, cu un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile.
Ne aflăm într-o poziţie bună pentru a continua tendinţa de creştere, având o strategie clară, axată pe eficienţă operaţională, diversificarea şi extinderea afacerii şi asigurarea rentabilităţii capitalului, toate acestea fiind susţinute de un mediu sectorial şi macroeconomic favorabil pe termen lung.
Oferta Publică Iniţială propusă reprezintă un pas firesc şi entuziasmant în evoluţia noastră, deoarece listarea Hidroelectrica pe Bursa de Valori Bucureşti ne va ajuta să ne diversificăm baza de acţionari şi să ne dezvoltăm profilul internaţional”, este mesajul dat şi de către Bogdan Badea, directorul executiv al Hidroelectrica.