Virgil Popescu, out? I s-a cerut demisia: Soluția este să găsim un alt ministru

Propunerea a fost lansată de către fostul premier Adrian Năstase, care a spus că „durează de prea multă vreme problema asta cu energia” și încă „nu avem soluții”.

„Nu cred că un plin de benzină va schimba fundamental lucrurile. Soluția este, poate, să găsim un alt ministru. Durează de prea multă vreme problema asta cu energia, nu avem soluții, nu avem răspunsuri. Ministrul pare că nu este informat. Poate ar fi bine să facem apel la un ministru mai bine informat. Oamenii sunt îngrijorați, am văzut în comunicate că și americanii sunt îngrijorați și UE este îngrijorată”, a declarat Adrian Năstase la Antena 3.

De asemenea, preşedintele AUR, George Simion, a cerut la rândul său demisia lui Virgil Popescu și a lansat un mesaj jur la adresa ministrului.

„Ne-au condus niște hoți! Ministrul Energiei este un hoț! Sa meargă cineva în Mehedinti acum și să facă poze la benzinăriile soției lui Virgil Popescu. OMV Petrom vinde petrol românesc, 40% care se vinde este autohton si este vandut la 9 lei, 10 lei, bătaie de joc. Si ma intrebati de ce este hot? Ca este, si cine ii suporta?

Suntem solidari cu cauza românilor, avem probleme cu hoții, cum au marit pretul la pompa si cum castiga soția lui Virgil Popescu acum din aceasta specula ordinara. Si soția lui Dan Motreanu, şi a lui Dan Barna, ca si ea este angajata la OMV si baietii destepti. Nu toti de la aceste companii sunt hoti, doar rudele politicienilor, colegii mei”, a declarat George Simion pentru România TV.

Anunțul făcut de ministrul Energiei în legătură cu importurile de gaze naturale

Anterior, Virgil Popescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care anunță că România este interesată să importe gaze din Azerbaidjan, precizând, de asemenea, că în cursul zilei de joi a avut o întâlnire de lucru cu ministrul Energiei din această țară, Parviz Shahbazov.

„Astăzi (joi – n.r.) am avut o nouă întâlnire de lucru cu Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Republica Azerbaidjan. Am discutat aplicat despre cooperarea concretă în energie, în domeniile prioritare. Am transmis că România este interesată să importe volume de gaze din Republica Azerbaidjan, având în vedere Parteneriatul Energetic Strategic consolidat dintre cele două ţări”, spune Virgil Popescu.

De asemenea, ministrul Energiei a notat ”am reiterat că în actualul context de securitate Coridorul Sudic este un factor de consolidare a securităţii energetice europene şi mai ales un instrument mult aşteptat de diversificare a aprovizionării cu gaze, Azerbaidjanul şi Europa fiind acum conectate cu o legătură energetică directă, sigură şi fiabilă”.