Virgil Popescu este de părere că dacă pandemia de coronavirus va dura în jur de o lună două, deficitul bugetar se poate duce foarte ușor spre 5%.
Ce spune acesta
„La Ministerul Economiei nu am date vizavi la ce se va întâmpla peste trei luni (…). Ce pot să vă spun este că din estimările mele, din discuţiile cu ministrul de Finanţe, dacă această criză va dura una – două luni ne putem duce cu un deficit bugetar în jur de 5%. Dacă va dura mai mult, deja e greu de prezis unde ne putem duce. Nici 5% nu e o cifră fermă, dar e o cifră posibilă. Dar peste două luni, la nivel de trei luni, de patru luni, deficitul bugetar va fi foarte-foarte mare”, a afirmat Popescu, la Digi 24.
Românii încă nu conștientizează gravitatea situației
„Drept dovadă decizia prefectului de Maramureş. Am văzut şi eu ieri persoane pe stradă, alaltăieri persoane pe stradă. Aveam colegi care scriau pe grupuri că se va închide seara posibilitatea de circulaţie de la ora 22:00, se restricţionează şi ziua, ‘eu am barbeque, ce să fac că am invitaţi?’. Deci, lumea nu conştientizează unde ne aflăm şi unde ne găsim. Suntem în mijlocul unei crize evidente şi este o criză sanitară. Este o epidemie şi aceasta va induce şi o criză economică, iar ca să putem termina mai repede trebuie să ne protejăm şi trebuie să respectăm absolut tot ce autorităţile spun. Ori, restricţie de circulaţie ziua, restricţie de circulaţie noaptea sunt puse tocmai a ne proteja şi trebuie respectate de absolut toată lumea”, a menţionat el.
Marele pericol nu a fost încă conștientizat
„Eu cred că oamenii încă nu au conştientizat marele pericol cu care se confruntă în momentul de faţă întreaga omenire, şi Europa şi România. Poate că nu faptul că coronavirusul – la început s-a spus că este un virus care dă o răceală şi poţi să o duci pe picioare. Poate anumite persoane pot să facă lucrul ăsta, numai că se transmite foarte-foarte repede, foarte uşor, oamenii se îmbolnăvesc într-un ritm foarte mare. Aţi observat şi la noi că a început să se mărească foarte mult numărul de cazuri, ajunge la bătrâni, bătrânii nu pot să suporte, părinţii noştri mai în vârstă, bunicii nu pot să suporte această boală, ei trebuie internaţi, numărul de persoane internate va creşte şi va paraliza sistemul sanitar. Asta va crea probleme. Nu vom mai putea trata. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Italia! Am citit şi eu pe net că încep să aleagă bolnavii. Nu mai primesc în spitale bolnavi peste 60 de ani. Nu vrem să ajungem acolo, tocmai de asta încercăm nişte măsuri restrictive. Italia a greşit foarte mult. A ţinut campionatul de fotbal şi practic în tribune erau 50.000-60.000 de persoane una lângă alta înghesuite şi acolo s-a transmis foarte mult şi probabil de asta au ajuns acolo. Nu trebuie să ajungă şi România la aşa ceva!”, a avertizat Virgil Popescu