Ministrul Energiei, Virgil Popescu, vine cu o veste bună pentru români. El spune că țara noastră nu va trebui să facă economie la energie, așa cum au început deja să facă alte țări din Uniunea Europeană. Ministrul a explicat care sunt motivele.
„Acest 15% se calculează ca o medie a ultimilor 5 ani. E o perioadă de ultimele 8 luni din cei 5 ani. În prezent se finalizează modalitatea de calcul la nivelul UE.
Noi lucrăm la diverse scenarii. Nu cred că ar trebui să luăm o măsură în acest moment. Nivelul intern asigură aprovizionarea.
Dacă se va ajunge la declararea stării de alertă atunci trebuie să fim solidari și atunci se va pune problema, dar nu pentru clienții protejați.”, a declarat Virgil Popescu, miercuri, la debutul ședinței de Guvern.
România își va obține independența energetică
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat, luni, că finalizarea cu succes a achiziţiei de către Romgaz a participaţiei Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este un pas important în obţinerea independenţei energetice a României.
„Finalizarea cu succes a achiziţiei de către Romgaz a participaţiei Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este un pas important în obţinerea independenţei energetice a României, într-un moment dificil nu doar pentru ţara noastră, ci pentru întreaga Europă.
În condiţiile în care statul român a adoptat şi Legea Offshore, iar gazul a fost introdus în taxonomia UE, am speranţa că Petrom şi Romgaz vor lua cât mai curând decizia finală de investiţie pentru proiectul Neptun Deep, astfel încât românii să beneficieze de gazele din Marea Neagră”, a scris Virgil Popescu, luni pe Facebook.
România poate deveni un furnizor important de securitate energetică
El a mai spus că „România poate deveni un furnizor important de securitate energetică pentru Europa în următorii ani”.
Pe 4 mai 2022, Romgaz a semnat contractul de vânzare – cumpărare a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL). Anterior, pe 22 martie, Consiliul de Administraţie al Romgaz avizase documentul.
Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.