Gauss este un instrument de spionaj cibernetic, finanţat de un stat. El a fost creat pentru a fura informaţii confidenţiale, cu precădere parolele introduse în browser, datele de autentificare pentru conturile de online banking, cookie-uri şi configuraţiile specifice ale computerelor infectate. Funcţionalitatea de troian pentru conturile de online banking identificată în Gauss reprezintă o caracteristică unică, nemaiîntâlnită până acum în instrumentele de spionaj cibernetic finantaţe de state. Gauss a fost descoperit în timpul cercetărilor iniţiate de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (ITU) imediat după descoperirea Flame.

Bitdefender, liderul pieţei locale de soluţii antivirus, anunță disponibilitatea unei aplicații care găsește și elimină urmele virusului Gauss. Amenințarea informatică formată din module multiple se aseamănă cu virusul Flamer, un alt instrument de spionaj descoperit în Orientul Mijlociu, în luna mai.

’’Asemănarea cu Flamer ne face să credem că virusul proaspăt descoperit poate fi, de asemenea, o armă cibernetică a cărei dezvoltare a fost sponsorizată de stat. Acest lucru ne conduce la ipoteza că războiul cibernetic se mută în sectorul financiar, urmărind originea și destinația banilor, precum și cine ce operațiuni finanțează’’ spune Cătălin Coșoi, Chief Security Research la Bitdefender.

Aplicația care elimină Gauss poate fi descărcată de pe centrul de downloads al laboratoarelor Bitdefender: 32-bit version | 64-bit version.
În momentul de faţă, troianul Gauss este blocat şi şters cu succes şi de către toate suitele de securitate Kaspersky Lab. Acesta este identificat sub numele Trojan-Spy.Win32.Gauss.