Virusul care amenință România. Societatea Română de Pneumologie a tras semnalul de alarmă

virus, gripa, pandemie

SURSA FOTO: Pexels

Societatea Română de Pneumologie avertizează cu privire la un nou virus. Experții au scos la iveală care sunt cei mai vulnerabili români, dar și cum ne protejăm.

Riscurile Virusului Sincițial Respirator (VSR)

În contextul sezonului de toamnă și iarnă, Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra riscurilor majore pe care le reprezintă infecțiile cu Virusul Sincițial Respirator (VSR), o infecție virală extrem de contagioasă care afectează grav sănătatea respiratorie, în special în rândul sugarilor, persoanelor vârstnice și celor cu afecțiuni preexistente.

VSR este una dintre principalele cauze ale bronșiolitei și pneumoniei, mai ales în rândul copiilor sub doi ani, dar și al adulților vulnerabili. De asemenea, virusul afectează sever persoanele cu comorbidități sau imunitate compromisă. Deși nu există în prezent tratamente specifice pentru această infecție, efectele sale pot fi extrem de grave, fiind comparabile cu cele ale gripei.

Virusului Sincițial Respirator (VSR) provoacă peste 33 de milioane de infecții respiratorii

Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel global, VSR provoacă anual peste 33 de milioane de infecții respiratorii, dintre care aproximativ 3,2 milioane necesită spitalizare, iar mai mult de 100.000 de persoane decedează din cauza complicațiilor, majoritatea dintre acestea fiind copii mici.

SURSA FOTO: Dreamstime

Grupuri vulnerabile și simptomele infecției cu VSR

VSR afectează în mod deosebit copiii sub doi ani și persoanele de peste 65 de ani, precum și cei care suferă de afecțiuni respiratorii cronice sau au imunitatea slăbită.

În cazul acestora, infecția începe de obicei cu simptome ușoare, precum febra, nasul înfundat și tusea.

Totuși, în cazurile severe, VSR poate provoca dificultăți respiratorii grave, scăderea oxigenului în sânge și insuficiență respiratorie, necesitând adesea spitalizare de urgență.

Studiile arată că primirea unui prim episod de infecție cu VSR poate contribui la dezvoltarea astmului la unii copii, având astfel efecte pe termen lung asupra sănătății respiratorii.

Sfaturile medicilor privind prevenția

În fața riscurilor ridicate și a lipsei unui tratament specific, prevenirea rămâne cheia protecției împotriva infecției cu VSR.

Societatea Română de Pneumologie recomandă măsuri de prevenție stricte, în special în sezonul rece.

Printre acestea se numără igiena riguroasă a mâinilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave și reducerea expunerii la spații aglomerate, care favorizează răspândirea virusului.

De asemenea, vaccinarea anti-VSR este recomandată ca o măsură importantă de protecție, mai ales pentru sugari, vârstnici și persoanele cu comorbidități, fiind o modalitate eficientă de prevenire a complicațiilor severe și de reducere a povarei asupra sistemului medical.

„Prevenția este cheia pentru a proteja grupurile vulnerabile și pentru a reduce impactul acestui virus sezonier asupra sistemului de sănătate,” a declarat Prof. Dr. Roxana Nemeș, Președintele Societății Române de Pneumologie. „Alegerea de a ne vaccina și a implementa măsuri de igienă corespunzătoare poate face diferența în prevenirea cazurilor severe de boală, spitalizărilor și chiar deceselor.”, transmite Societatea Română de Pneumologie.