Numărul deceselor provocate de noul coronavirus a crescut miercuri în China, unde autorităţile au anunţat 9 morţi şi au avertizat că virusul ar putea „suferi mutaţii” şi s-ar putea răspândi mai uşor.
Un bilanţ publicat cu o zi înainte raporta 6 decese, toate în Wuhan (centru), oraşul considerat centrul epidemiei.
Virusul poate suferi mutații
Vice-ministrul Comisiei Naţionale de Sănătate, Li Bin, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că virusul a fost diagnosticat la 440 de pacienţi, în creştere de la un număr raportat anterior de 300 de cazuri.
Virusul, care se transmite prin căile respiratorii, „ar putea suferi mutaţii şi s-ar putea răspândi mai uşor”, a avertizat el, conform Agerpres, care citează presa internațională.
Aproape jumătate din provinciile chineze sunt afectate de această epidemie, inclusiv metropole precum Shanghai şi Beijing. Un caz a fost detectat şi la Macao, capitala mondială a jocurilor de noroc, unde angajaţii cazinourilor vor trebui să poarte măşti.
Măsuri preventive
Autorităţile se tem că virusul se poate răspândi din cauza vacanţei ocazionată de Anul Nou chinezesc, care începe vineri – în timpul căreia sunt înregistrate anual sute de milioane de călătorii cu autobuzul, trenul şi avionul în toată ţara, dar şi în afara ei.
În urma unei convorbiri cu preşedintele Xi Jinping, Li a anunţat măsuri preventive precum ventilarea şi dezinfectarea aeroporturilor, gărilor şi centrelor comerciale.
Senzori de temperatură corporală ar putea fi, de asemenea, instalaţi în locaţiile extrem de aglomerate.
Comitet ad-hoc la OMS
În timp ce cazuri de infectare cu acest nou coronavirus au fost confirmate în alte părţi din Asia şi Statele Unite (un caz a fost confirmat în statul Washington), un comitet ad-hoc al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se întruneşte miercuri de la ora 18:00 GMT pentru a stabili dacă va declara această epidemie „o urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională”.
OMS a folosit până acum acest termen doar pentru cazuri rare de epidemii care necesită un răspuns internaţional viguros, cum ar fi gripa porcină H1N1 în 2009, virusul Zika în 2016 şi febra hemoragică Ebola, care a făcut ravagii într-o parte din Africa de Vest din 2014 în 2016 şi în RDC din 2018.
Virusul a fost depistat în decembrie în Wuhan, o metropolă cu 11 milioane de locuitori , într-o piaţă angro de fructe de mare şi peşte. Pe moment nu se cunoaşte originea exactă sau perioada de incubaţie a virusului. Vânzări ilegale de animale sălbatice au loc în această piaţă, a declarat reporterilor directorul Centrului Naţional pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, fără a putea spune însă dacă vânatul a fost cauza epidemiei.
Virus din familia SARS
Primarul oraşului a sugerat evitarea călătoriilor în Wuhan, iar locuitorilor acestuia le-a recomandat să nu părăsească metropola.
Alte ţări asiatice precum Japonia, Coreea de Sud, Thailanda şi Taiwan au raportat cazuri de infectare cu noul coronavirus. Mai multe ţări cu legături aeriene directe sau indirecte cu Wuhan şi-au intensificat controalele, bazându-se pe experienţa pe care o au cu epidemia de SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) din 2002-2003, un virus din aceeaşi familie.
Chiar şi Coreea de Nord, un aliat apropiat al Beijingului, se pregăteşte să îşi închidă graniţele pentru toţi turiştii pentru a se proteja, potrivit unei agenţii de turism.
Contagierea între persoane
Tulpina incriminată este un nou tip de coronavirus, o familie ce cuprinde un număr mare de virusuri. Ele pot să provoace boli benigne la om (precum răcelile), dar şi afecţiuni mai grave, chiar letale.
Zhong Nanshan, un cercetător chinez din cadrul Comisiei Naţională pentru Sănătate, a declarat luni seară că transmiterea prin contagiere între persoane „a fost dovedită”, fiind pentru pentru prima dată când o astfel de afirmaţie a fost făcută public.
Din 8.096 de cazuri, virusul SARS a făcut 774 de morţi pe plan mondial, din care 349 în China continentală şi 299 în Hong Kong, potrivit OMS. În perioada respectivă, organizaţia mondială a criticat vehement autorităţile de la Beijing pentru că au întârziat să decreteze starea de alertă şi că au încercat să ascundă amploarea epidemiei.