Epidemia provocată de noul coronavirus a ucis încă 115 persoane în provincia Hubei, ceea ce a crescut la 2.233 numărul total de decese în China continentală, au declarat vineri autorităţile medicale locale, relatează AFP.
Multe dintre decese au fost înregistrate în Wuhan, capitala acestei provincii din centrul Chinei unde epidemia a început în luna decembrie, potrivit bilanţului prezentat zilnic de Comisia de Sănătate din Hubei, conform Agerpres.