Virusul West Nile se extinde în acest an în Europa. Tot mai multe cazuri de febră provocată de acest virus au fost depistate pe continent, iar Italia a raportat chiar şi 10 decese. Ce indică datele raportului săptămânal al ECDC (Agenţia Europeană pentru Controlul Bolilor), potrivit Frankfurter Rundschau?
Tot mai multe cazuri de febră West-Nile sunt înregistrate şi în Europa. În Germania nu s-au semnalat infectări la oameni, dar există un caz într-o grădină zoologică.
Virusul West-Nile a fost depistat deja la aproape 200 de persoane în Europa în acest an, cele mai multe din Italia
Anul acesta, aproape 200 de persoane au fost infectate cu virusul West-Nile. Conform raportului săptămânal al ECDC, de la debutul perioadei de contaminare s-au înregistrat până miercuri inclusiv 188 de persoane infectate.
Cele mai multe dintre aceste cazuri au fost semnalate în Italia (144), unde s-au înregistrat şi 10 cazuri de deces. Alte infectări au fost înregistrate în Grecia (39), Austria (2), România (2) şi Slovacia (1).
De asemenea au fost înregistrate în Serbia 34 de cazuri de infectare, respectiv 3 decese. Perioada de contaminare durează, conform ECDC, din iunie până în noiembrie.
Virusul atacă atât păsări, cât şi cai sau oameni. În cazul oamenilor evoluţia infecţiei este aproape de neobservat sau doar uşoară, transmite Frankfurter Rundschau.
Potrivit datelor publicate de Institutul Robert Koch (RKI), 20% dintre cei infectaţi pot dezvolta febră care durează de la 3 la 6 zile. În general doar unul din 100 de infectaţi are o formă gravă. De asemenea, nu există vaccin împotriva acestei boli.
Cum se poate preveni infecţia cu West-Nile şi la care sunt simptomele bolii?
În absența unui vaccin, singura modalitate de a preveni infecția la oameni este să știm care sunt factorii de risc și care sunt măsurile pe care le putem lua pentru a reduce expunerea la virus, potrivit Societăţii Române de Microbiologie:
- evitați expunerea la ţânţari: purtați haine cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
- montați plase la ferestrele locuințelor pentru a împiedica pătrunderea insectelor în casă;
- limitați deplasările în zone cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.); dacă mergeți în astfel de zone, folosiți substanțe repelente de țânțari;
- eliminați bălțile de apă din jurul gospodăriilor;
- îndepărtați recipientele/obiectele care favorizează acumularea apei și a gunoiului menajer (găleți, ligheane, vase cu apă).
Aproximativ 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă în cazul în care identificaţi semnele şi simptomele de mai jos, mergeți imediat la medic:
- febră
- durere de cap intensă
- dureri musculare
- vărsături
- erupţii cutanate
În cazurile severe, care afectează în special persoanele peste 60 de ani cu boli cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boala renală cronică), pot apărea şi alte simptome: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică, slăbiciune musculară.