Numărul tranzacţiilor realizate direct la comercianţi (la POS şi online) cu carduri Visa, în România, a crescut cu 23,6% în 2012, reprezentând 41% din totalul tranzacţiilor, au declarat astăzi oficialii Visa Europe.
"Plăţile efectuate cu carduri Visa în România au continuat să înregistreze o creştere de două cifre, în contrast cu creşterile reduse sau negative din alte state membre UE. Cheltuielile realizate cu carduri Visa direct la comercianţi s-au majorat cu 23,5% anul trecut, ceea ce înseamnă că tot mai mulţi români înţeleg avantajele, eficienţa şi siguranţa plăţilor electronice", a declarat Cătălin Creţu, director general România, Visa Europe.
Sumele cheltuite la comercianţi pe carduri Visa s-au majorat cu 23,5%. Totodată, valoarea medie a tranzacţiei la comercianţi a continuat să scadă, la 36,5 euro, confirmând tendinţa de utilizare tot mai frecventă a cardurilor Visa pentru plăţi cotidiene, de valoare mai mică.
"Numărul de carduri emise sub sigla Visa în România a crescut cu 4%, la 7,1 milioane, în principal datorită extinderii portofoliului de carduri de business. Cardurile pentru companii au înregistrat creşteri de două cifre pe toţi indicatorii: valoarea tranzacţiilor s-a majorat cu 28,6%, la 3,6 miliarde euro, susţinută de plăţile la comercianţi (+31,9%)", au mai spus reprezentanţii Visa.
Potrivit acestora, deţinătorii de carduri îşi folosesc cardurile mai des pentru a plăti la comercianţi, fără comision.
Atât volumul cât şi numărul tranzacţiilor realizate cu carduri de debit Visa direct la comercianţi au crescut cu peste 20% în 2012. De asemenea, evoluţia solidă a portofoliului de carduri de credit indică faptul că românii îşi folosesc tot mai des cardurile de credit pentru plăţi zilnice, de valoare mai mică (valoarea medie a tranzacţiei la comercianţi a scăzut cu 5,8%). Valoarea totală tranzacţionată cu cardul la comercianţi s-a majorat cu aproximativ 32%, iar numărul tranzacţiilor a urcat cu 40%.
"Cardurile de business reprezintă cel mai dinamic segment din portofoliul Visa. Valoarea plăţilor realizate de companii cu cardul s-a majorat cu aproape o treime în 2012, iar numărul cardurilor de business a crescut constant în ultimii doi ani cu aproximativ 19%, ceea ce arată o preocupare tot mai mare privind controlul intern al costurilor şi contribuie la diminuarea pierderilor generate de economia subterană", a explicat Creţu.
În 2013, Visa Europe va continua să încurajeze utilizarea frecventă a cardurilor şi să extindă reţeaua de acceptare în România, în special la IMM-uri, comercianţi online şi în sectorul public, unde plăţile electronice contribuie la o mai eficientă colectare a taxelor şi, prin urmare, la creşterea veniturilor la buget.
Visa Europe este o companie de plăţi deţinută şi operată de către băncile membre şi de către alţi furnizori de servicii de plăţi din 36 de ţări din Europa. Visa Europe gestionează volume mari şi costuri reduse pentru furnizarea de servicii companiilor membre. Profitul este reinvestit în vederea susţinerii capitalului şi rezervelor. În ultimii şase ani, Visa Europe a investit peste 1 miliard de euro în tehnologii noi şi infrastructură. În Europa, există 466 milioane de carduri Visa şi 1 euro din fiecare 6,75 euro cheltuiţi este pe un card Visa. Segmentul cardurilor de debit reprezintă aproape 80% din portofoliul Visa şi cheltuielile efectuate cu carduri de debit Visa în Europa au depăşit 1.000 de miliarde euro (1.020 miliarde euro) în anul financiar 2012 (octombrie 2011 – septembrie 2012). Cheltuielile online efectuate cu carduri Visa în Europa în 2012 au depăşit în premieră 200 miliarde euro (202 miliarde euro), reprezentând peste 20% din tranzacţiile procesate de Visa Europe.
Sursa: Agerpres