Visa şi MasterCard, cei mai mari operatori de plăţi la nivel mondial, au suspendat serviciile oferite în Peninsula Crimeea, după ce Statele Unite au extins sancţiunile impuse Rusiei pentru anexarea regiunii şi pentru implicarea în conflictul din Ucraina, transmite Bloomberg.
"Visa nu mai are voie să ofere produse şi servicii în Crimeea. Aceasta înseamnă că nu mai putem elibera carduri sau opera plăţi către comercianţi şi retrageri de numerar de la bancomate", se arată într-un comunicat al Visa.
Cele două companii respectă, astfel, o cerinţă impusă de administraţia americană, potrivit unor comunicate emise de birourile de presă din Rusia ale Visa şi MasterCard.
La jumătatea lunii decembrie, Statele Unite şi-au suspendat schimburile comerciale cu Crimeea pentru a protesta faţă de alipirea acestei peninsule ucrainene la Rusia. De asemenea, noul val de sancţiuni include şi interdicţia companiilor înregistrate în SUA de a investi în Crimeea şi de a oferi servicii firmelor care operează în această regiune.
Tot în luna decembrie, mai multe bănci din Rusia au început să folosească Sistemul Naţional de Plăţi, creat de statul rus ca alternativă la MasterCard şi Visa. Sistemul va deveni complet funcţional în primul trimestru al anului viitor, urmând ca inclusiv toate tranzacţiile făcute cu carduri Visa şi MasterCard să fie procesate prin intermediul Sistemului Naţional de Plăţi. De asemenea, noua entitate va putea emite carduri proprii începând cu anul viitor.
La sfârşitul lunii martie, Visa şi MasterCard au refuzat să presteze servicii pentru mai multe bănci ruseşti, în urma sancţiunilor impuse de Statele Unite din cauza anexării Peninsulei Crimeea. Atunci, Rusia a anunţat că ar putea lansa un sistem de plăţi propriu, care să fie funcţional în şase luni.
SURSA: Mediafax