Potrivit acestuia, termenul asumat pentru finalizarea investiţiei de mediu la acest producător de energie electrică a fost agreat şi de Comisia Europeană, lucrările desfăşurându-se conform graficului stabilit cu constructorul. 

"Conform graficului întocmit după deblocarea contractului, prin reluarea lucrărilor, după ce s-a plătit TVA-ul, şi angajamentului pe care l-am asumat către Comisia Europeană, termenul asumat şi agreat de Comisia Europeană (pentru termocentrala Paroşeni – n.r.) este 31.12.2017", a spus Vişan. 

La termocentrala Paroşeni există în derulare un proiect de realizare a unei instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere. Investiţia este realizată în proporţie de 95%. În luna aprilie, CEH a reuşit să achite TVA-ul aferent investiţiei, astfel că a putut relua negocierile pentru ca lucrările la instalaţia de mediu să poată continua. 

Proiectul de realizare a instalaţiei de desulfurare şi la cea de şlam dens are o valoare de 65,3 milioane euro şi se derulează în baza unui contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii, care asigură o jumătate din sumă, diferenţa fiind suportată de statul român. 

În ceea ce priveşte investiţiile de mediu de la termocentrala Mintia, secretarul de stat a explicat că instalaţiile necesare pentru grupul energetic numărul 3 au ca termen de finalizare a doua jumătate a anului 2020, acesta fiind aprobat şi de Comisia Europeană. 

Ministrul Energiei, Toma Petcu, şi secretarul de stat Doru Vişan s-au aflat vineri în Valea Jiului, prilej cu care s-au întâlnit cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara şi cu liderii Sindicatului 'Muntele', reprezentativ în cadrul unităţii economice. 

AGERPRES