"Ministerul Agriculturii a solicitat Consiliului Concurenţei să investigheze preţurile la alimente, pentru că preţul cu care plecau şi pleacă unele produse din ferme este undeva cam la jumătate faţă de preţul de la raft. Avem situaţia specială a untului… Am importat influenţa a ceea ce se întâmplă în alte ţări. Ministerul Agriculturii, principalul suport pentru stăpânirea preţurilor, consideră că trebuie să produci suficient, să fii competitiv, să produci de calitate. Ministerul se preocupă de acordarea la timp a subvenţiilor pentru a ajuta fermierii să-şi termine treaba la timp, se preocupă de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar în ceea ce mă priveşte girăm schemele de calitate, atât cele europene, cât şi schemele naţionale. Aceste scheme au o mare importanţă pentru că aceste produse înseamnă sustenabilitate şi, fiind de calitate, reducerea risipei de alimente. Fiecare dintre noi, consumator, ne îndurăm mai greu să aruncăm un produs high quality, mai ales că acesta a avut şi un preţ… Trebuie să recunoaştem că România, în 2017, ca economie, a mers bine. Creşterea economică este o realitate, indiferent cui i-o atribuim, iar industria a simţit această schimbare, în sensul măririi cererii de produse de calitate superioară. Nu cred că mărirea preţurilor la alimente se va extinde şi nu se va accelera, pentru că nu sunt motive de piaţă. E vorba mai degrabă despre ceva conjunctural. În cazul ouălor, de exemplu, am avut la bază influenţele internaţionale şi vorbim de cazul din Olanda, cu fipronilul", a explicat Vişan.
În ceea ce priveşte Legea care reglementează comercializarea a 51% de produse româneşti în magazine, oficialul MADR a precizat că autorităţile sunt în discuţii cu Comisia Europeană pentru a explica scopul acestui act normativ, potrivit Agerpres.
"Legea 150 care modifică Legea 321 are câteva puncte care au generat câteva avertismente de la Comisia Europeană. Suntem în discuţii cu Comisia pentru a explica scopul acestei legi şi ce urmărim pozitiv prin aplicarea ei. Există şi un proiect de modificare a legii care circulă pe la Parlament. Unul dintre puncte se referă la accesul producătorilor mici şi mijlocii pe piaţă. Primul lucru pe care trebuie să-l vedem este să ajutăm producţia. Atunci când produci mult şi bine devii automat competitiv. De asemenea, vrem să încercăm prin toate mijloacele să sprijinim coagularea micilor producători în cooperative. Se pare, însă, că istoria ne-a transferat genetic o neîncredere foarte mare de a face lucruri împreună. Din acest colectivism forţat de 50 de ani ne este foarte greu să ieşim. Trebuie să recunoaştem că aceasta este singura cale pentru mica producţie de a ajunge la marile circuite internaţionale. Trebuie să ajungi la nişte avantaje fiscale pentru a convinge fermieri mici să se asocieze", a subliniat secretarul de stat din MADR.
Acesta a precizat, totodată, că Legea risipei alimentare "este în aşteptare", iar ordonanţa care reglementează acest aspect "mai are puţin şi va parcurge tot circuitul, şi imediat ce va fi aprobată de Parlament vor fi realizate şi normele de aplicare".