Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, s-a prezentat la secția de poliție din Joița din Județul Giurgiu însă a constatat cu uimire că aceasta era închisă. Ușa secției de poliție era închisă cu un grilaj metalic, niciun polițist nu mai era la fața locului.

„Preotul avea obligația să sune înainte să ajungă la sediu, ca să-i spunem dacă face controlul la Joița sau Bolintin Vale” – au afirmat sursele poliției locale.

Potrivit surselor citate, la secția de poliție Joița din Giurgiu „sunt puțini angajați, astfel că nu există tură de permanență.”

sursa: captura video

O altă femeie a venit cu acuzații la adresa preotului, este vorba de un viol

La adresa preotului Visarion Alexa au apărut noi acuzații în privința agresiunii sexuale față de o altă victimă. Preotul se află la momentul de față sub control judiciar pentru agresiune sexuală, după ce o enoriașă l-a reclamat la poliție.

„La mine, abuzul a fost viol,” a declarat o altă femeie pe un cont de rețele sociale. Rămâne de văzut dacă anchetatorii vor ține cont de noile acuzații.

În aceste condiții, Parchetul insistă pentru arestarea preotului. Instituția a făcut o contestaţie la decizia Judecătoriei de plasare sub control judiciar, contestaţie care va fi judecată luni la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, preotul Visarion Alexa ar fi agresat sexual o femeie în vârstă de 37 ani după spovedanie, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apără.

„Se efectuează cercetări cu privire la fapta unei persoane care la data de 23.04.2022, în jurul orelor 16:00, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, după ce a procedat la spovedirea acesteia şi în timp ce se aflau în altarul de vară din curtea unei biserici din Bucureşti, a agresat-o sexual pe persoana vătămată prin aceea că a mângâiat-o pe fese, a sărutat-o în urechea dreaptă, i-a pus mâna pe sâni pe deasupra şi pe sub bluză, a introdus mâna în zona vaginului şi a atins-o şi mangâiat-o pe aceasta, după care a prins cu putere mâinile persoanei vătămate, le-a îndreptat în zona penisului și a început să le frece de penis pe deasupra hainei preoțești, fapta ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă judecătoria Sector 6.