Confruntarea deschisă a Beijing-ului cu Occidentul a înrăutățit sentimentul investitorilor străini, iar campania de a reduce excesele din sectorul privat a luat avânt.

Pentru ca situația să fie și mai gravă, naționalismul de ultra-stânga a profitat de confruntarea Chinei cu SUA pentru a-și împinge agenda sub pretextul patriotismului și al loialității față de idealurile comuniste, arată o analiză publicată de Scmp.com. Influența ultra-stângii a modelat în mare măsură politicile interne și poziția Chinei privind relațiile externe.

De la înființarea sa în 1921, Partidul Comunist din China a oscilat între radicalismul de ultra-stânga și pragmatism, provocând tragedii și triumfuri alternative. În primii 30 de ani ai Republicii Populare, accentul pus de Mao Zedong pe ideologie și lupta de clasă, alimentat de naționalismul ultra-stângii, a provocat consecințe catastrofale.

La sfârșitul anilor 1970, Deng Xiaoping a pus punct revoluției culturale și a adoptat o politică a ușilor deschise, care a pus China pe calea reformei și a deschiderii, pavând calea pentru decolarea economică a țării.

În ultimul deceniu, adepții ultra-stângii și-au luat revanșa

Conștient de rezultatele devastatoare ale unor politici precum ”Marele Salt Înainte”, Deng a avertizat în mod repetat că partidul ar trebui să se ferească în primul rând de tendințele ultra-stângii. Succesorii lui Deng, Jiang Zemin și Hu Jintao, i-au urmat doctrina, extinzând rolul pieței, păstrând un profil conturat al Chinei pe scena internațională.

Pragmatismul lor a asigurat ascensiunea Chinei, ajutând-o să devină a doua cea mai mare economie a lumii în doar 30 de ani. În ultimul deceniu, adepții ultra-stângii și-au luat revanșa, amenințând să deraieze dezvoltarea economică a Chinei.

Pelosi, Taiwanul și pericolele naționalismului chinez

Dacă valul ultra-stângii rămâne necontrolat, dezvoltarea Chinei riscă să fie blocată, iar obiectivul țării de întinerire națională (ambiția lui Xi de a transforma țara într-o putere mondială dominantă, până la jumătatea secolului) va rămâne doar o iluzie.

A venit timpul ca liderii Chinei să ia măsuri serioase pentru a reduce tendințele ultra- naționaliste și a reveni pe calea reformei și dezvoltării. La al- 20-lea Congres al partidului, din octombrie anul trecut, au fost cimentate deja pozițiile cheie.

Xi Jinping are președinția asigurată pentru încă cinci ani, în timp ce cel mai apropiat aliat al său, Li Qiang, va deveni premier. Ceilalți membri ai noului Cabinet sunt, în mare parte, susținători ai lui Xi. Importanța noului guvern nu trebuie subestimată.

Partidul s-ar putea folosi de asta pentru a semnala o abordare conciliantă în țară și în străinătate, deoarece are nevoie de un mediu intern și internațional mai stabil pentru a se concentra pe relansarea economiei.

Acasă, este de așteptat ca Li să anunțe măsuri pro-piață în următoarele luni pentru a spori încrederea investitorilor și a consumatorilor. În afara țării, China urmează să-și îmbunătățească poziția de uliu față de Occident.

China a lansat un document în 12 puncte în cere o soluționare politică a crizei din Ucraina. Pe fondul preocupărilor internaționale cu privire la legăturile tot mai mari ale Beijingului cu Moscova, China se prezintă ca un mediator de pace.

Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat să viziteze China la începutul lunii viitoare, în timp ce Fu Cong, ambasadorul Chinei în Uniunea Europeană, s-a întâlnit de mai multe ori cu oficiali UE pentru a explora posibilitatea de a revigora tratatul de investiții UE-China.

Semnalarea unei abordări conciliante nu este suficientă. Liderii Chinei se confruntă cu un scepticism din ce în ce mai mare, în țară și în străinătate, după gafele politice și trei ani de zero-Covid, timp în care încrederea în statul de drept a fost serios compromisă.