Cred că e momentul ca «oamenii de afaceri» să înţeleagă că puterea vine împreună cu responsabilitatea.

Nicolae Ceauşescu a fost un vizionar. Vă mai amintiţi telejurnalul care ne arăta Capitalismul aflat pe marginea prăpastiei? Demascarea lăcomiei şi a exploatării omului de către om? Puneţi toate acestea în contextul crizei mondiale şi veţi descoperi că se potrivesc mănuşă cu actualitatea. Un singur detaliu fracturează definitiv logica nostalgicilor dictaturii: Capitalismul se chinuie înglodat în datorii, în vreme ce Comunismul a dat faliment cam de multişor (cu notabila excepţie a Chinei, care are nevoie de un text dedicat în integralitate). Există însă câteva elemente ale gândirii ceauşiste care merită un minut de reflecţie.

Idealul românului de a nu depinde de nimeni şi de a fi rege la el în curte poate fi socotit cel puţin naiv, arhaic şi nepotrivit în ziua de azi; la fel de antagonic cu realităţile economiei globale precum căruţele ţiganilor de pe Autostrada Soarelui. Asta avea în cap Ceauşescu atunci când a încercat să construiască în România de toate, de la piuliţe şi tractoare până la computere sau ghidaje de rachetă. Din cauza acestei mentalităţi, 22 de milioane de oameni au trăit în foame şi frig pentru a plăti integral datoria externă a României. O idee la fel de nobilă şi, în acelaşi timp, absurdă ca o poezie de Esenin pusă pe ritm de manele de către Adi Minune.

În vremuri grele, e bine să ştii că poţi conta pe ce-i al tău. Iar cifrele noastre, mândrele cifre care până acum ne drogau minţile spunându-ne cât suntem de buni şi pricepuţi, au început să se veştejească. Creşterea economică, evoluţia PIB-ului care ne-a făcut să ne credem tigrul Europei arată un jalnic minus 8,5%, estimare pentru 2009. Investiţiile străine directe scad de la 9 miliarde de euro, în 2008, la 4,6 în 2009 (estimare a unei bănci comerciale de top). Şomajul creşte. Economia privată nu are acces la credite, fiindcă banii disponibili îi imprumută statul, cu dobânzi mari, ca să plătească sa­lariile bugetarilor. Iar banii europeni pe care i-am aşteptat cu toţii rămân la Ber­lin sau la Paris, fiindcă nu suntem în sta­re să construim câteva bibliorafturi cu hârtiile puse în ordine şi numite „proiect“.

Ce-i al nostru din această economie muribundă? Mai nimic. Dacă funcţionează ceva, aparţine altora. Cu mici excepţii, care pot doar să confirme regula. Ce s-a ales din visul lui Ceauşescu? Doar câteva conturi grase în bănci din paradisuri fiscale şi mulţi granguri – de toate dimensiunile – care sug la tâţa seacă a României. Cred că e mo­mentul ca „oamenii de afaceri“ să înţeleagă că puterea vine împreună cu responsabilitatea. Şi că banii românilor trebuie să circule prin venele economiei româneşti, nu doar pe la Monte Carlo, Las Vegas şi Saint Tropez. Domniile voastre, bogaţi din Top 300, vacanţa s-a terminat! A sosit vremea să vă puneţi banii la treabă. Sau să dispăreţi fără urmă în văgăunile istoriei.

Claudiu Şerban, director general adjunct Ringier România