Simona Halep a declarat, într-un interviu pentru Digi Sport, că va juca în Billie Jean King Cup cu echipa României şi că speră că într-o zi va deveni căpitanul echipei. Ea a mai afirmat că îşi doreşte să participe şi la ediţia din 2024 a Jocurilor Olimpice, după cum transmite news.ro.

România urmează să întâlnească echipa Italiei pe 16 și 17 aprilie în Billie Jean King Cup în barajul pentru menţinerea/promovarea în Grupa Mondială.

„Nejucând luna aceasta nimic, am avut timp să mă odihnesc şi vreau să spun că o să joc Fed Cup, pentru că mereu am jucat din tot sufletul. Accidentată, neaccidentată, am jucat.

Mă bucur că am şansa să joc din nou, sunt foarte bine să merg acolo şi să câştig nişte puncte pentru România. Mereu a fost o emoţie diferită când am jucat Fed Cup. E diferit, foarte diferit. Şi Grand Slam să joci, finală, semifinală, ai emoţii, dar la Fed Cup e cu totul altceva. Îţi doreşti să câştigi pentru ţara ta, pentru echipă.

Sper într-o zi să fiu căpitan la Fed Cup. Visul meu e să câştigăm Fed Cup şi cred că este posibil, avem o echipă puternică. Mi-ar plăcea să am şi trofeul de Fed Cup.

Aş pune în faţa unui al treilea trofeu de grand slam pe cel de Fed Cup. Mi-aş dori să fiu căpitan şi după, şi poate şi în timpul carierei. Este un sentiment plăcut şi o onoare. Lupt să fac rezultate cât mai bune în continuare ca să am şansa să port drapelul la Olimpiadă. Planul meu e să joc şi la Olimpiada din 2024. Eu sper să fiu fizic foarte bine şi să am încă o şansă să câştig pentru ţară ceva”, a spus Simona Halep.

Ea a menţionat că este destul de mulţumită de parcursul său de la turneele de început de an, din Australia.

„Sunt destul de mulţumită de parcursul de la turneele din Australia, Primele 14 zile, de carantină, nu au fost uşoare, dar nu pot să mă plâng, pentru că au fost condiţii destul de bune. La Melbourne am putut să joc câteva meciuri foarte bune. Doar în aeroport ne-am văzut cu alţi sportivi şi timp de 14 zile nu ne-am văzut cu nimeni. A fost tristeţe foarte mare. A fost incredibil de strict, dar a fost foarte bine că am putut totuşi să jucăm în Australia. Şi Darren (Cahill) a stat cu noi în hotel, nu şi-a văzut familia 14 zile. Australia a fost obositoare cred că pentru toată lumea. Durerea la spate, durerea la corp, am simţit-o după câteva zile, când m-am relaxat”.

Speră într-o evoluție bună la Miami

Simona Halep a declarat că săptămâna viitoare va pleca la Miami, unde își dorește o evoluție bună. Ea spune că are nevoie de meciuri oficiale după a avut din nou o lună pauză.

„Mă duc la Miami. O să plec săptămâna viitoare. Îmi doresc tare mult să pot să fac câteva meciuri bune, pentru că am nevoie de meciuri oficiale. Am avut acum, din nou, o lună de pauză. O să vedem, pe hard nu e uşor şi în America nu e uşor, unde multe fete sunt acomodate deja, se antrenează acolo.

Vreau să joc bine, vreau să fiu atentă pe ce am de făcut pe teren.

La US Open nu m-am dus, am renunţat din teamă. Recunosc! Din teama virusului. Acum am şi făcut virusul, am şi vaccinul, aşa că totuşi sunt un pic mai safe decât în august, când s-a jucat US Open. Dacă jucam Doha şi Dubai probabil nu aş fi mers la Miami. Un rol important în luarea acestei decizii l-a avut Darren. A vrut foarte mult să joc la Miami pentru că e un turneu bun”, a explicat sportiva.

Turneul de la Miami, de categorie WTA 1000, va avea loc în perioada 23 martie – 3 aprilie.