ANCOM anunță că, în 2022, viteza de download pentru internetul fix și mobil a crescut cu aproximativ 27% față de anul precedent. Totodată, viteza medie de upload a ajuns la 280 Mbps pentru serviciul de acces la internet la punct fix, creşterea procentuală fiind semnificativă, de 56% faţă de nivelul anului 2021.
Conform rezultatelor testelor realizate de utilizatorii finali în cadrul platformei Netograf pe parcursul anului 2022, viteza medie de download la nivel naţional pentru internetul fix a crescut anul trecut cu aproximativ 27% faţă de anul precedent, înregistrând o valoare de 331 Mbps, a anunţat, miercuri, ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii).
„Calitatea serviciilor de acces la internet s-a îmbunătăţit în anul 2022 când am înregistrat o creştere a vitezelor medii de download şi upload la nivel naţional atât pentru conexiunile fixe, cât şi pentru cele mobile.
Astfel, în anul 2022, testele realizate prin Netograf au indicat că viteza medie de download la nivel naţional prin conexiunile fixe a fost de 331 Mbps, iar cea prin conexiunile mobile de 38 Mbps”, a declarat preşedintele ANCOM, Valeriu Zgonea, cu ocazia publicării Raportului privind calitatea serviciului de acces la internet.
Viteza medie de upload a ajuns la 280 Mbps pentru serviciul de acces la internet la punct fix, creşterea procentuală fiind semnificativă, de 56% faţă de nivelul anului 2021.
Viteza a crescut și la internetul mobil
În ceea ce priveşte serviciul de internet mobil, viteza medie de download la nivel naţional a ajuns la 38 Mbps, înregistrând o creştere de circa 26%, iar viteza medie de upload a atins o valoare de 15 Mbps, fiind mai mare cu 46% faţă de media naţională din anul precedent.
Dintr-un număr total de 133.641 de teste valide efectuate în anul 2022, 77% au fost realizate pe conexiuni fixe şi 23% pe conexiuni mobile.
La nivel de judeţe, cele mai multe teste valide pentru serviciile de internet fix au fost efectuate în Bucureşti (7.201 teste), Prahova (2.675 teste), Ilfov (2.532 teste), Cluj (1.782 teste) şi Iaşi (1.756 teste). Pentru serviciile de internet mobil, cele mai multe teste valide au fost localizate în Bucureşti (6.920), Timiş (1.149), Iaşi (1.122), Ilfov (1.022) şi Braşov (824).
Conform sursei citate, furnizorii au libertatea să-şi stabilească valorile parametrilor de calitate pentru furnizarea serviciului de acces la internet conform politicii lor comerciale şi tehnologiilor folosite.
În cazul serviciului de acces la internet prin reţele fixe, viteza depinde de specificaţiile hardware/software ale terminalului de pe care utilizatorul efectuează măsurătorile, de nivelul de utilizare a procesorului, traficul de fundal şi memoria RAM liberă din timpul măsurătorilor, de numărul echipamentelor conectate la aceeaşi reţea care pot genera trafic în timpul măsurătorilor etc.
În cazul serviciului de acces la internet prin reţele mobile, viteza măsurată este influenţată de efectuarea măsurătorilor în interiorul sau în exteriorul unei clădiri, de condiţiile atmosferice, de numărul utilizatorilor finali care accesează simultan serviciul în aceeaşi arie, de echipamentul terminal, sistemul de operare etc.
Este important ca utilizatorii să ţină cont de faptul că majoritatea ofertelor dedicate clienţilor rezidenţiali disponibile pe piaţă nu garantează atingerea unei anumite viteze pe întreaga perioadă de utilizare a serviciului de acces la internet.
Furnizorii trebuie să precizeze în contracte parametrii de calitate
Pentru a asigura transparenţa informaţiilor privind calitatea serviciului de acces la internet, furnizorii au obligaţia de a preciza în contracte şi pe paginile proprii de internet valorile următorilor parametri de calitate tehnici: viteza minimă, viteza de transfer disponibilă în mod normal, viteza maximă şi viteza promovată (pentru serviciile de acces la internet prin reţele fixe) şi viteza maximă estimată şi viteza promovată (pentru serviciile de acces la internet prin reţele mobile).
Cel mai recent studiu privind utilizarea serviciilor de comunicaţii electronice de către utilizatorii finali, persoane fizice (decembrie 2022) realizat de ANCOM arată că 29% dintre respondenţi nu cunosc viteza abonamentului/din contract pentru servicii de acces la internet fix, cu un procent mai mare (37%) în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani.
În acelaşi timp, întrebaţi ce i-a determinat sau i-ar determina să achiziţioneze un abonament de internet fix cu o viteză de 1000 Mbps sau mai mult, 47% dintre respondenţi au ales ca răspuns viteza reală/garantată.
Raportul prezintă statistici comparative privind calitatea serviciilor de acces la internet, pentru anul 2022, atât din perspectiva parametrilor tehnici, aşa cum au fost experimentaţi de utilizatori şi măsuraţi prin intermediul Netograf, cât şi din perspectiva parametrilor administrativi, conform datelor transmise de furnizori prin intermediul aceleiaşi platforme.
ANCOM a creat platforma Netograf (care cuprinde o aplicaţie web şi aplicaţii dedicate terminalelor mobile şi fixe) prin intermediul căreia utilizatorii pot evalua performanţa serviciului, precum şi evoluţia acesteia în timp. În România, Netograf este mecanismul certificat de măsurare a calităţii serviciului de acces la internet, fiind singura platformă care ajută utilizatorii să obţină despăgubiri privind calitatea internetului fix şi mobil.
În cazul în care constată o diferenţă importantă, permanentă sau care se repetă la intervale regulate, între performanţa reală a serviciului de acces la internet în ceea ce priveşte viteza şi performanţa indicată de furnizor în contract, utilizatorii pot beneficia, dacă au urmat întocmai procedura de măsurare a parametrilor de calitate indicată în contract şi au depus o sesizare validă, de anumite remedii prevăzute de furnizori în contract.
Furnizorii au obligaţia de a nu taxa, deduce din traficul aferent planului tarifar, limita sau bloca traficul de date consumat de utilizatorii finali dinspre şi înspre Netograf.