În realizarea clasamentului cei de la edmunds.com au luat în calcul doar autoturismele lansate anul acesta şi maşini mai vechi care nu au suferit modificări mecanice. Topul este realizat în funcţie de timpul necesar automobilului sa ajungă de la 0 la 100 de km/h.
1. Nissan GT-R (2009-2012). Cu un preţ de peste 90.000 de dolari, modelul Nissan GT-R, ediţia 2012, a fost deja lansat pe piaţă. Acesta ajunge de la 0 la 100 km în doar 3,1 secunde.
2. Porsche 911 (2010-2011). Germanii de la Porsche sunt cunoscuţi pentru automobilele sport pe care le produc. Cel mai rapid 911 este Turbo care ajunge de la 0 la 100 km/h în 3,2 secunde. 911 GT3 atinge 100 km/h în 4 secunde, iar GT2 RS în 3,6 secunde.
3. Bentley Continental Supersports (2010-2011) are tracţiune integrală şi atinge 100 de km/h în 3,8 secunde.
4. Chevrolet Corvette (2010-2011) este disponibil în mai multe variante. Z06 ajunge de la 0 la 100km/h în 4,2 secunde, Grand Sport în 4,4 secunde, iar ZR1 în 3,9 secunde. Acest din urmă model are un motor de 638 cai putere.
5. Audi R8 (2011) ajunge de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde şi deşi este un automobil cu două locuri este destul de spaţioasă, scriu cei de la edmunds.com.
6. Cadillac CTS-V (2011) este disponibil atât în varianta coupe, cât şi sedan. Ambele variante ating 100 de km/h în 4,2 secunde.
7. BMW X6 M (2010-2011). Deşi este un SUV, maşina accelerează mai rapid de la 0 la 100 km/h decât un Ford Shelby. Timpul necesar, 4,3 secunde.
8. Mercedes-Benz C-Class AMG (2007-2011) poate ajunge de la 0 la 100 km/h în 4,4 secunde.
9. Ford Shelby GT500 (2011). Acest automobil are un motor de 550 de cai putere care propulsează maşina de la 0 la 100 de km/h în 4,4 secunde.
10. Jaguar XFR (2010-2011). Această maşină ajunge de la 0 la 100 de km/h în 4,5 secunde. Automobilul are un motor de 510 cai putere şi un interior luxos. Această maşină este înşelatoare şi nu îţi dai seama de puterea sa decât după ce apeşi pedala de acceleraţie.
Cel mai rapid automobil din lume este Bugatti Veyron Super Sports.
Bugatti Veyron Super Sports
Viteză maximă: 429 km/h
Acceleraţie 0-100 km/h: 2,2 secunde
Motor: V16, 8 litri
CP: 1200
Preţ: 2.400.000 de dolari