România se află, în majoritatea clasamentelor, pe primele locuri în ceea ce priveşte viteza de conectare la internet. Conform unui studiu al Comisiei Europene, dat publicităţii în luna martie a acestui an, România se află pe locul patru în topul ţărilor UE la procentajul conexiunilor la internet fix cu o viteză de peste 100 Mbps, fiind depăşită doar de Suedia, Letonia şi Belgia. Acest clasament nu va mai arăta la fel anul viitor, având în vedere ofertele lansate recent de RCS&RDS şi UPC. Dacă UPC a venit cu o ofertă de abonament prin care oferă internet la viteza de 200 de Mbps, RCS&RDS a ridicat ştacheta. Cel mai mare furnizor de internet din România va oferi clienţilor, de la 1 noiembrie, posibilitatea să se aboneze la internet de 500 de Mbps şi 1 Gbps. Viteze de 1 Gbps sunt oferite izolat în lume, în anumite localităţi, precum oraşul Kansas din Statele Unite, fiind vorba de un proiect Google.
Dar cine are nevoie de asemenea viteze? „Firmele mari, Bursa, băncile sau ministerele au nevoie de conexiuni mari, de ordinul gigabiţilor, dar un client rezidenţial nu are nevoie de mai mult de 100 de Mbps“, consideră Gheorghe Şerban, directorul executiv al Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor din România.
Şi Romtelecom, unul dintre principalii furnizori de internet de la noi, lucrează la acoperirea cu fibră optică inclusiv prin standardul FTTH (fiber to home), care permite viteze de acces broadband de până la 1 Gbps, însă serviciile de date nu reflectă neapărat nevoile consumatorilor. „Trebuie să ţinem cont de faptul că, aşa cum arată şi studiile interne, când îşi aleg furnizorul de internet, clienţii nu se uită exclusiv la viteză, ci, în egală măsură, şi la calitatea conexiunii şi la pachetele avantajoase care includ TV şi internet“, a declarat Hanel Mathias, directorul comercial pe segmentul rezidenţial al Cosmote şi Romtelecom. Potrivit acestuia, o viteză reală de 50-100 Mbps este suficientă pentru traficul normal, precum web browsing, e-mail sau streaming media, dacă respectiva conexiune este stabilă şi are în spate un serviciu de relaţii cu clienţii foarte prompt.
Acces limitat
România este pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte gospodăriile cu acces la internet în bandă largă (50%), faţă de 87% în Suedia, şi pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte gospodăriile cu acces la internet (54%), un grad de acces mai mic fiind înregistrat doar în Bulgaria (51%), conform Oficiului European de Statistică. De asemenea, aproape jumătate dintre români declară că nu au utilizat niciodată internetul, cel mai mare procentaj din UE. Explicaţia, 45% din populaţia României traieşte în mediul rural, care se caracterizează printr-o rată scăzută a calculatoarelor disponibile la nivelul gospodăriilor.
„În mediul rural costurile cu infrastructura sunt mari, spre deosebire de oraş, casele nu sunt atât de apropiate, iar veniturile oamenilor sunt mai mici, mulţi nu îşi permit pachete integrate“, explică Şerban. Nici abonamentele de mare viteză lansate de RCS&RDS sau UPC nu acoperă toată ţara. Dacă cei de la RCS&RDS au declarat că noile abonamente vor fi disponibile în 150 de localităţi, serviciul UPC nu acoperă decât 14 oraşe în prezent, iar până la finele anului vor fi 18 localităţi. Proiectul Agenda Digitală pentru Europa îşi propune ca, până în 2020, să existe acces universal la internet de cel puţin 30 Mbps.
Creşte consumul video
Atât oficialii RCS&RDS, cât şi cei UPC au declarat, la prezentarea abonamentelor de internet, că unul dintre principalele motive pentru care au crescut viteza este creşterea consumului video pe laptopuri şi tablete. Proiecţiile Laboratoarelor Bell arată că până în 2020 numai consumatorii din Statele Unite vor accesa conţinut video timp de şapte ore în fiecare zi – în comparaţie cu cele 4,8 ore pe care le consumă în prezent, şi acest lucru se va întâmpla din ce în ce mai des prin intermediul tabletelor. Consumul de conţinut video stocat pe internet va creşte de douăsprezece ori anual.
O viteză de 100 Mbps este mai mult decât suficientă pentru nevoile unui utilizator obişnuit de internet, de vreme ce sunt companii care oferă servicii IPTV la abonamente mai mici. Gheorghe Şerban, director executiv, ANISP
8,9 milioane de utilizatori de internet avea România în luna august a acestui an dintre care 66% în mediul urban şi 34% în mediul rural
"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 42 a revistei Capital din săptămâna 21 octombrie – 27 octombrie 2013"