Viviana Sposub și George Burcea și-au spus adio. Actorul a plecat în America. El și-a schimbat numărul de telefon. Cei doi nu s-au împăcat, ba dimpotrivă.
Se pare că George Burcea și Viviana Sposub au pus punct relației. Actorul a plecat peste hotare, în America, dar fără frumoasa femeie. Fosta prezentatoare TV i-ar fi cerut actorului să se schimbe, pentru a-i oferi o nouă șansă.
Decizia luată de George Burcea
George și-a făcut bagajele și s-a dus în America. Viviana își luase viza chiar cu o zi înainte ca acesta să plece, toamna trecută, la lansarea oficială a filmului „Wednesday”, ce a avut loc în Los Angeles. Ea era extrem de încântată și ambii își făceau planuri profesionale peste Ocean.
„Nu a fost însă să fie chiar așa cum și-au imaginat. În timp ce George a avut mai multe castinguri, pentru că el deja venea din postura actorului ce jucase într-un film internațional, Viviana a stat mai mult pe bară. Ei urmau să se întoarcă în America în această toamnă.
George a plecat însă singur, supărat că Viviana nu a mai fost dispusă să dea o șansă relației lor”, a declarat o persoană din anturajul celor doi, pentru Cancan.ro.
Viviana Sposub a pus o condiție clară
Sursa citată a susținut că actorul și-a schimbat numărul de telefon. El intenționează să profite de toate oportunitățile ce i se oferă.
Când s-au despărțit, Viviana Sposub i-ar fi cerut lui să rămână prieteni pentru o perioadă de timp. Ea a ținut să vadă dacă bărbatul își schimbă comportamentul. Acesta era condiția ca ea să mai continue relația. Nu s-a întâmplat, iar ea a luat decizia de a pune punct.
„Au făcut un pact ciudățel. Ea i-a spus că vor rămâne un soi de prieteni până când se va decide dacă el s-a schimbat și dacă relația poate continua. Iar el, pentru că este un om foarte bun și pentru că o iubește foarte mult, a acceptat”, a mai spus sursa amintită.
Actorul a făcut eforturi mari
Persoana care a dezvăluit detalii a arătat că actorul a făcut eforturi pentru a o recuceri. Dar cum nu a fost ceva natura, lucrurile nu au funcționat. Mai mult, în viață dacă iubești un om, nu-i dai ultimatumuri, cerându-i să se schimbe.
„George e un fel de cățeluș acum, dar spune că sunt schimbări pe care trebuia să le facă demult și le-a tot amânat din comoditate. Mie îmi pare rău să-i văd așa și îmi e greu să cred că vor mai rezolva ceva. Când s-a rupt, s-a rupt ”, au declarat surse apropiate cuplului, în urmă cu ceva vreme.