Conform învățăturilor lui Friedman, miracolul economic chinez confirmă că o prosperitate mai mare pentru oameni poate fi realizată numai prin extinderea drepturilor de proprietate privată și promovarea pieței libere.
Economistul american Milton Friedman a câștigat Premiul Nobel pentru economie în 1976. Înainte de anunțarea premiului, cu doar o lună înainte, Mao Zedong a murit. La patru ani după moartea lui Mao, Friedman a vizitat China pentru prima dată și a prezis că mare stat asiatic are potențialul de a reflecta creșterea economică rapidă înregistrată în Japonia și Germania după al Doilea Război Mondial.
La momentul acela, Friedman era oarecum singurul care făcea o evaluare atât de clară a viitorului economic al Chinei, scrie NationalInterest.
Amintind că în 1980, 88% din populația Chinei trăia în sărăcie extremă, după doar patru decenii, rata sărăciei extreme a scăzut la mai puțin de 1%. Niciodată în istorie atât de mulți oameni nu au scăpat de sărăcie într-o perioadă atât de scurtă.
Cum a fost posibil asta e una dintre cele mai mari întrebări fără răspuns ale secolului. Un răspuns ar depinde în mare măsură de modul în care o persoană privește rolul pieței și al statului. Într-un text din 1980, Friedman a scris că reformele economice ale Chinei se îndreaptă în direcția corectă și adăuga; „Dar testul dacă ele fi realizate și care vor fi efectele lor rămâne să decidă viitorul”. La acea vreme, era convins că China va face progrese pe termen scurt, cu unele îndoieli legate de perspectivele reformei pe termen lung.
Toată lumea intuia că China e motorul creșterii care conduce economia mondială, dar Friedman a identificat potențialul țării încă din 1988, când a vizitat a doua oară China. Poziția sa optimistă a fost încurajată de o conversație pe care a avut-o cu secretarul general de atunci al Partidului Comunist, Zhao Ziyang, pe care l-a descris cu „o înțelegere reală a ceea ce înseamnă eliberarea pieței”. „A afișat o înțelegere sofisticată a situației economice și a modului în care funcționează piața. Zhao a recunoscut și că sunt necesare schimbări majore și a evidențiat deschiderea spre schimbare.”
În 1993, Friedman a vizitat China pentru a treia oară, însă a fost mai sceptic. S-a îndoit că China va continua pe calea pe care a început cu introducerea drepturilor de proprietate privată și a măsurilor pentru a introduce principiile pieței libere.
În Occident există azi un dezacord cu privire la factorii care au contribuit cel mai mult la enormul succes economic al Chinei. Mulți cred că a descoperit o „a treia cale”, o cale între socialism și capitalism. Alții că succesul incredibil al Chinei a fost posibil doar pentru că statul a păstrat o influență atât de puternică asupra economiei. În 2018, un economist chinez influențat de învățăturile lui Hayek și Friedman, a dezaprobat interpretarea unanimă, subliniind în repetate rânduri că singurul motiv pentru care statul joacă încă un rol atât de important în China modernă ar fi din cauza istoriei recente a țării. Dar succesul economic al Chinei din ultimele 4 decenii se bazează în totalitate pe faptul că rolul statului a fost redus treptat.
Friedman a criticat și faptul că China nu a introdus libertăți politice, precum cele economice. Spera că o libertate economică sporită va duce la o și mai mare libertate politică în China.
Astăzi, după cum confirmă și un document de lucru de la Forumul Economic Mondial, sectorul privat este forța motrice în China.