Preşedintele francez va fi primit marţi dimineaţă la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis, cu care va avea convorbiri tete-a-tete, urmate de convorbiri oficiale şi de o declaraţie de presă comună.
În continuare, cei doi şefi de stat vor merge la Centrul de Cercetare ELI-NP din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" de la Măgurele, unde vor vizita Camera de Control Laser şi vor participa la deschiderea evenimentului economic "Parteneriatele franco-române de viitor".
Francois Hollande va vizita, alături de premierul Dacian Cioloş, fabrica de elicoptere Airbus România. Liderul de la Palatul Elysee are programat şi un prânz oficial alături de premierul român. La sfârşitul zilei, Klaus Iohannis va oferi un dineu de stat.
Conform purtătorului de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, obiectivul comun al acestei vizite îl reprezintă necesitatea întăririi Parteneriatului Strategic dintre cele două state şi aprofundarea dialogului bilateral.
Ea a precizat că urmează să fie semnate acorduri în domeniile Educaţiei şi Cercetării.
Dobrovolschi a susţinut că forumul economic "Parteneriatele franco-române de viitor" este unul important, amintind că Franţa este al patrulea partener comercial al României şi al cincilea investitor.
Cei doi şefi de stat vor discuta şi despre regândirea proiectului european, a punctat purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.
"Un lucru important este că România şi Franţa pot contribui împreună, dar şi substanţial la discuţiile care vor avea loc la summitul de la Bratislava, pe 16 septembrie", a spus Dobrovolschi.
Ultima vizită de stat a unui preşedinte francez la Bucureşti a fost cea a lui François Mitterrand în 1991. AGERPRES