În județul Teleorman există șapte muzee cărora le-au trecut pragul anul trecut cam 4.700 de oameni. Cu alte cuvinte, făcând o medie (e adevărat, grosieră, în final Muzeul Județean atrage cu siguranță mai mulți vizitatori decât cel din comuna Stejaru), fiecare astfel de instituție de cultură a marcat câte două bilete pe zi de lucru. Este doar un exemplu, dat fără rea-voință, însă considerat relevant pentru numărul mare de colecții publice din România care primesc bani de la buget, însă nu împlinesc nicio funcție, fie ea socială sau financiară.
Și acum, o trecere bruscă spre situația muzeelor din Occident. Ca să poată supraviețui în urma tăierilor bugetare masive, instituții de cultură din toată lumea au început să ia măsuri de neconceput înainte. În ultimul an, Opera din Paris și celebrul Musee d’Orsay au fost, pe rând, acoperite de afișe publicitare imense ale Chanel, Yves Saint Laurent sau H&M (ca detaliu cinic, directorul Musee d’Orsay îi spunea unui reporter al New York Times că există totuși niște limite, și chiar a refuzat o reclamă la Coca-Cola). Conducerea muzeului madrilen Reina Sofia a căzut la înțelegere cu companiile de utilități și, timp de câteva luni, va fi scutită de facturi în schimbul acceptării unor afișe publicitare gigant. La un alt nivel, confruntate cu o scădere de peste 30% a subvențiilor, zeci de muzee din Olanda au început să vândă în magazinele proprii opere altădată expuse în galeria permanentă. Iar anul acesta, presa americană a luat foc după ce agenția Sotheby’s a anunțat că scoate la licitație 33 de tablouri ale Muzeului de Artă din Cleveland, instituția sperând să obțină astfel peste un milion de dolari. Câteva zile mai târziu, Institutul de Artă din Chicago anunța vânzarea a patru tablouri semnate de Picasso, Matisse și Braque.
„La noi, vânzarea obiectelor muzeale este interzisă prin lege. Multe alte state au însă o legislație mai permisivă în acest sens“, spune Aurelia Duțu, analist-istoric în cadrul Institutului de Memorie Culturală CIMEC. Afișajul publicitar pe clădirile publice este, de asemenea, interzis. Cuvântul sponsorizare le este încă necunoscut celor mai multe muzee, în cele mai bune cazuri circa 0,5% din venituri fiind asigurate de diverse companii private (pe post de contraexemplu, merită amintit cazul Muzeului de Artă din Miami, aflat acum într-un masiv proces de mutare în valoare toală de 220 de milioane de dolari, 60% din sumă fiind asigurată din donații). Potrivit Aureliei Duțu, „există și la noi câteva cazuri de parteneriate cu firme private (cum este cazul Muzeului Satului cu BRD – n.r.), însă legea noastră a sponsorizării nu favorizează asemenea inițiative. Prin urmare, există rare situații în care muzeele primesc diverse beneficii de la iubitorii de artă – arareori este însă vorba de donații financiare, cât mai degrabă de asigurarea transportului sau a mesei în cadrul unui eveniment, ca să dăm un exemplu“.
Nunți, botezuri și chermeze
În condițiile date, ce opțiuni au muzeele pentru a-și rotunji veniturile? Potrivit expertului sus-citat, la un moment dat câteva astfel de instituții începuseră să organizeze nunți și botezuri, însă li s-a interzis, iar singurele evenimente care pot fi organizate acum sunt cele culturale, seminarii și conferințe. Excepții mai sunt, dar în cadrul muzeelor în aer liber. Din această toamnă, Muzeul Satului din București va organiza ceremonii religioase în cadrul unei biserici de lemn, iar Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „Astra“ din Dumbrava Sibiului organizează nunți „de la a la z“. Cităm din publicația locală „Expres Sibian“: „Bisericile din Bezded sau Dretea pot găzdui ceremonia religioasă, Cârciuma din Bătrâni şi Hanul Veştem pot organiza masa festivă cu bucate tradiţionale, iar Pensiunea Vila Diana poate oferi spaţiul de cazare necesar atât pentru miri, cât şi pentru invitaţi. Vila Diana dispune de o cameră specială pentru miri, cu pat matrimonial şi mobilier pictat, pentru ca unele tradiţii româneşti să nu moară niciodată. Invitaţii nu plătesc taxă de intrare, acesta fiind cadoul făcut de muzeu tinerilor căsătoriţi. O nuntă de la a la z realizată în muzeu, cu 70 de persoane invitate, îi va costa pe însurăţei nu mai mult de 9.100 lei“. Ca activități adiacente, merită menționat exemplul Muzeului de Artă din Craiova unde, contra unei sume de circa 60 de euro, mirii își pot realiza fotografiile de nuntă în incinta muzeului.
Exemplu de bune practici în provincie
Probabil pentru prima dată în istorie, în 2010, cel mai vizitat muzeu din România nu a mai fost unul din Capitală, pe primul loc trecând, cu 372.000 de vizitatori, Muzeul Brukenthal din Sibiu. Spre comparație, Muzeului Național de Artă din București i-au trecut pragul de patru ori mai puțini oameni.
Cum a reușit instituția sibiană această performanță? Primul gând este că responsabilă ar fi titulatura de capitală culturală europeană, deținută de Sibiu în 2007. Da, doar că în acel an muzeul a avut cu 100.000 mai puțini vizitatori decât anul trecut, iar veniturile alocate erau de patru ori mai mari. Cel mai puternic impact asupra creșterii popularității muzeului l-a avut, în primă fază, renovarea, aproape integrală, a celor nouă clădiri ale instituției. Apoi, „am o echipă de tineri entuziaști și voluntari, iar asta contează; chiar dacă ai puțini oameni, dacă sunt inventivi și săritori, compensezi“, dă o explicație Sabin Adrian Luca, directorul muzeului. În plus, circa 45.000 din totalul vizitatorilor au venit prin programele educaționale desfășurate. De altfel, muzeul a primit anul trecut premiul Europa Nostra (distincție parte a programului Comisiei Europene Cultura 2000) pentru „abordarea pedagogică excelentă a programelor educaționale menite să atragă publicul tânăr, ce a adus după sine un efect în cascadă în întreaga Europă Centrală și de Sud-Est“. O contribuție mare o au, crede Sabin Luca, și participarea la târgurile de turism, și colaborarea bună cu muzeele țării. Apoi, deloc în ultimul rând, „avem și noroc, în final Sibiul e singurul oraș din România clasificat cu trei stele în ghidul Michelin, e un oraș turistic și cu brand“. E de părere că, din păcate, unul dintre marile obstacole în fața dezvoltării sectorului muzeal autohton este chiar statul. „Lucrurile ar merge mult mai bine dacă ni s-ar permite creșterea taxelor de intrare. La noi, cel mai scump bilet este de 12 lei, la Galeria Europeană. În plus, avem obligația ca circa 40% din totalul intrărilor să fie gratuite. O sursă de venituri proprii serioasă este reprezentată de cercetările arheologice, necesare pentru continuarea lucrărilor la autostrăzi. Până la finalul acestui an, ar trebui să primim 300.000 de euro din aceste lucrări, însă statul nu a început încă să ne dea banii, deci vom vedea“. Tot în legătură cu colaborarea precară cu instituțiile statului, „ni se cere prin lege să ne asigurăm obiectele de patrimoniu, însă nu ni se dau fonduri în acest sens, pentru ca apoi să ne trezim cu controale de la Curtea de Conturi. Ni se cere să clasăm toate obiectele, însă ni se scade personalul cu 20%-30%“.
Alt muzeu, alte probleme. Săptămâna trecută a fost inaugurat în București Muzeul Sportului, într-o clădire nouă, ca urmare a unei investiții de circa patru milioane de euro, cu aspect demn de un muzeu internațional – nu sunt doar vorbe, scepticii sunt invitați să dea o fugă până la sediul din bulevardul Mărăști. Din păcate, vor fi nevoiți să-l admire din afară, întrucât, din cauza unui blocaj organizatoric între Comitetul Olimpic și Ministerul Educației, muzeul va fi deschis publicului larg abia peste un an.
Muzee de-o vară și-un proiect
În 2006, în România existau 666 de muzee și colecții publice, reiese din datele Institutului Național de Statistică. Un an mai târziu, numărul acestora crescuse la 679, în 2008 – la 688, pentru ca în 2009 să avem 694 de astfel de stabilimente. Anul trecut, mai rămăseseră 687. Așadar, o fluctuație mică, dar, în acest caz, destul de nefirească: în final, muzeele nu sunt chiar genul de instituții care apar de pe o zi pe alta iar apoi, odată ce se dovedesc neprofitabile, își închid porțile. Cum se explică, așadar, aceste diferențe de la an la an? Potrivit Aureliei Duțu, „se mai fac muzee doar pentru accesarea de fonduri europene, existând proiecte culturale care, pentru a fi aprobate, trebuie să includă și un muzeu. Apoi, odată încheiat proiectul sau o fază a sa, muzeele respective sunt date uitării“.
