Vlad Georgescu: „Sunt mândru că produsele create de mine au fost vândute în atâtea țări“

Vlad Georgescu Metrici 3

Sursa foto: Arhiva companiei

De când a terminat liceul, Vlad Georgescu a vrut să fie antreprenor. Și-a dozat efortul ca un maratonist și, până la urmă, a reușit. Iar cursa este încă departe de finiș.

Vlad Georgescu și-a dorit de când a terminat liceul, în 1990, să devină „întreprinzător“, cum era formula acelor vremuri. „Visul meu, cum s-a terminat cu comunismul, a fost să devin antreprenor. De exemplu, în facultate (Electrotehnica, la UPB – n.a.), rezolvam toate subiectele de la Informatică, înainte de examen, și încercam să le vând celorlalți studenți.“, povestește intelocutorul meu.

După absolvire, s-a angajat în televiziune. La început, la Tele 7abc, la departamentul de dezvoltare. Dar alături de colegii din echipă a înființat o firmă specializată în instalarea de echipamente și construirea de studiouri. Apoi, în 2000, a lucrat B1 TV, unde a făcut parte din echipa care a proiectat acest post, scrie Infofinanciar.

„Prin 2003, mi-am dat seama însă că vreau să fiu mai mult pe cont propriu. Am devenit consultant pentru diverse companii și proiecte. Așa m-am întâlnit cu Cristi (Cristian Drițoiu – n.a.), care mi-a devenit asociat în firma Metrici. Am început așa, ca în filmele americane – doi băieți într-un garaj. Numai că nu era garaj, ci un apartament.“, rememorează Vlad.

Primul produs…

… a apărut în urma unei solicitări din partea unui client comun al celor doi, care deținea un lanț de magazine în țară și dorea un sistem care să numere persoanele care intră și ies. Cei doi au prospectat piața și au descoperit că oferta – la nivelul lui 2009 – nu era prea bogată și nici prea performantă. Așa că au dezvoltat o soluție de la zero, care a funcționat și a plăcut clientului. Ca urmare, le-a cerut să o instaleze în toate magazinele.

„Între timp, tot căutând soluții, am dat de nișa soluțiilor de recunoaștere a numerelor de înmatriculare. Era mai promițătoare decât număratul și mult mai interesantă pentru mine. Am căutat iar în piață, am testat soluții, dar performanțele la vremea aceea erau foarte slabe. Și am început să scriu iar o aplicație.”, explică Vlad.

După aproape un an, cei doi aveau deja un produs care funcționa bine. Dar le-a mai luat încă vreo trei până când au reușit să facă prima vânzare. „Dădeam la test sistemul nostru, oamenii erau mulțumiți de rezultate, dar nu cumpărau. Prin 2013 am semnat însă primul contract de distribuție cu o firmă mare de la noi. Am reușit să vindem prin intermediul lor”, precizează antreprenorul.

O problemă de încredere

Vlad susține că, după mai mulți ani, a descoperit și de ce nu au reușit să vândă din prima: „Era pur și simplu vorba de încredere. Oamenii voiau să vadă ce se întâmplă cu noi și peste un an, și peste doi. Adică dacă rezistăm pe piață.“

Anul următor au reușit să semneze și cu alți distribuitori și lucrurile au început să meargă mai bine. Dar nu reușeau să iasă pe piețele externe. Reacțiile erau similare – potențialii parteneri se declarau încântați de produs, dar nimeni nu semna niciun contract. Așa că antreprenorii s-au decis să se ducă peste ei.

„Ne-am urcat în mașină, în toamna lui 2014, și o lună am făcut turul Europei. Vreo 7.000 de kilometri. Am luat-o din țară în țară, de la distribuitor la distribuitor și am reușit. Până la urmă, explicația era că oamenii voiau pur și simplu să ne vadă în carne și oase. Chiar dacă suntem în era comunicării online, e foarte importantă o strângere de mână.“, precizează Vlad.

Turneul a dat rezultate – au început să vină comenzi din afară și să semneze contracte. Însă, când lucrurile începuseră să se miște în sensul dorit, a survenit…

… Ruptura și un pas înainte

La șapte ani după ce se asociaseră, partenerul lui Vlad Georgescu l-a anunțat că vrea să se retragă. „Mi-a spus că nu se mai vede continuând proiectul și i-am preluat și partea lui. Dar m-a șocat decizia, pentru că nu mi-a dat semne dinainte.“, rememorează antreprenorul acel punct de cotitură.

Plecarea partenerului a fost dificilă pentru Vlad, deoarece a trebuit să preia și atribuțiile pe zona de vânzări. Curba de învățare a fost foarte abruptă, dar, după un an, a început să se descurce.

„Acum, privind retrospectiv, pot spune că pentru mine a fost un șut… benefic! Pentru că am învățat multe lucruri din domenii în care nu aveam expertiză deloc. Ba, în timp, am constatat că îmi și place să fac unele din aceste lucruri.“, concluzionează antreprenorul. Care susține că faptul că vinde produsele create de el reprezintă un avantaj competitiv – clienții percep implicarea sa ca pe o garanție a faptului că „nu le vând gogoși“.

Vlad Georgescu nu vrea să renunțe la dezvoltarea afacerii sale / Sursa foto: Arhiva companiei

Ce urmează

În prezent, Metrici este o firmă mică, dar cu produse proprii și o ofertă extinsă. Pentru că Vlad Georgescu nu stă pe loc și dezvoltă constant noi produse. Acum are în plan crearea de brațe robotice pentru procese de inspecție industrială pe liniile de producție. Peste care integrează algoritmi de învățare automată – compania are un departament dedicat care învață sistemele să recunoască defecte sau tipuri de piese. Nici celelalte soluții nu au dispărut din portofoliul, dar au devenit mai „inteligente“. (Vlad evită sintagma Inteligență Artificială, deoarece susține că domeniul nu este clar definit.)

Oferta este competitivă – drept dovadă soluțiile lui sunt folosite în mall-uri, în Portul Constanța, la Untold, în Aeroportul Otopeni etc. Cererea nu vine însă doar de pe piața internă. Produsele sunt vândute în peste 20 de țări și nu doar din Europa – au ajuns și în Argentina, Quatar, Arabia Saudită și India.

Cifra de afaceri nu este „spectaculoasă“, după cum precizează antreprenorul – aproximativ 400.000 de euro. Cu toate acestea, de 11-12 ani, crește constant, iar din 2018, ritmul anual s-a stabilizat la +20%.

În afaceri, ca la maraton

Chiar dacă Metrici este o firmă „mică“, raportat la alte afaceri IT autohtone, nu înseamnă că propunerile de preluare au lipsit.

„Ni s-au făcut mai multe propuneri până acum, dar am considerat că nu este încă momentul oportun. Sunt deschis la discuții, însă depinde de cât de interesante vor fi. Pentru că nu este vorba doar de bani. Aș vrea să pot să dezvolt în continuare platforma, să pot să lucrez cu oameni cu care să îmi facă plăcere să lucrez.“, explică Vlad Georgescu.

Pentru că, din perspectiva lui, a fi antreprenor este ca și cum ai alerga la maraton. Trebuie să știi să îți dozezi efortul ca să reziști pe termen lung și foarte lung. Să poți să rulezi ani de zile la un ritm constant.

„Deocamdată mie îmi place foarte mult ceea ce fac. Și sunt mândru că un produs creat de mine a fost vândut în atâtea locuri și în asemenea valoare.“, conchide antreprenorul.

O concluzie bună, mai ales într-un context economic nu prea optimist.