Vlad Voiculescu a făcut România de râs, la nivel european, susțin social democrații. Într-o postare pe pagina de Facebook, PSD îl acuză pe ministrul Sănătății că a greșit tema discuției în timpul unei întâlniri cu miniștrii europeni ai sănătății.
Mai exact, potrivit sursei citate, deși toți ceilalți miniștrii au vorbit pe scurt de Planul European privind Combaterea Cancerului, tema reuniunii, Vlad Voiculescu a vorbit despre pandemia de coronavirus, subiect care era programat pentru ziua următoare.
„Ministrul USR-PLUS, Vlad Voiculescu, ne-a făcut de râs la nivel european. După ce a crezut că îi păcălește pe ceilalți miniștrii europeni ai sănătății, invocând probleme tehnice deși nu urmărea de fapt ședința, Voiculescu a greșit și tema discuțiilor.
Toți ceilalți miniștrii au vorbit pe scurt de Planul European privind Combaterea Cancerului, tema reuniunii, în timp ce Voiculescu a vorbit mult și degeaba despre pandemie, subiect ce era programat pentru a doua zi”, au scris joi seara pe Facebook reprezentanții PSD.
Motivul pentru care România ”nu contează”
În acest context, social-democrații șpun că aceasta este motivul pentru care România pierde oportunități de finanțare. Totodată, ei mai menționează că România nu este luată în seamă de Bruxelles din cauza unor persoane ”incapabile”.
PSD mai susține că România ar avea șanse să primească bani europeni pentru PNRR, dar și pentru programul EU4Health, însă astfel de situații pun țara noastră într-o continuă pierdere.
Social democrații consideră că singura soluție pentru a rezolva această problemă o reprezintă demisia lui Vlad Voiculescu, pe care aceștia o cer ferm.
„De aceea nu contăm la Bruxelles. Acesta este motivul pentru care pierdem oportunități europene de finanțare în contextul pandemiei. Din cauza unor astfel de oameni incapabili nu avem proiecte serioase pe sănătate din bani europeni prin PNRR sau programul EU4Health. Un singur cuvânt: Demisia”, au mai scris reprezentanții PSD pe rețeaua de socializare.