Este o presiune uriașă pe Vlad Voiculescu. Tocmai când a crezut că a scăpat de furia colegilor din Coaliție, a mai apărut o problemă. Este vorba de o acțiune pusă la cale de PSD. Mai exact, social-democrații au în vedere o moțiune împotriva ministrului Sănătății. Deși inițial demersul o viza pe ministrul Muncii, Raluca Turcan, cei de la PSD și-au schimbat strategia. Observând nemulțiumirile din Coaliția de la Putere, PSD s-a decis să pună tunurile pe ministrul Voiculescu. Asta pentru că pesediștii mizează și pe suportul unor parlamentari de la PNL.
Chiar dacă ar fi vorba de o moțiune simplă, care nu duce automat la demiterea unui ministru, cei de la USR PLUS sunt îngrijorați. Ei se gândesc serios că dacă moțiunea ar fi votată de unii parlamentari PNL și ar trece, acesta ar repreznta un as în măneca premierului Cîțu. În consecință, primul ministru ar avea încă un motiv puternic demită pe Voiculescu.
Ce s-a discutat despre Voiculescu în interior
Potrivit unor surse participante la discuțiile de luni din Coaliție, la ședință, Ludovic Orban le-a transmis celor din USR PLUS că este responsabilitatea lor menținerea lui Vlad Voiculescu. „Îl susținem pe Vlad pentru că greșelile pe care le-a făcut sunt greșeli de comunicare. Nu sunt gafe care să ducă la o demitere”, susțin surse din USR PLUS, conform Digi24.
O poziția aparte a avut însă Florin Cîțu. Cu o zi în urmă, acesta a lăsat de înțeles că cere demisia ministrului Voiculescu, în ședință, Cîțu a evitat subiectul. El a explicat totuși că raportul Contrului de control la Ministerul Sănătății, în urmă căruia a fost sesizat Parchetul, și-a urmat cursul firesc. Acest lucru a venit ca răspuns după ce liderii USR PLUS i-au reproșat că nu a existat un anunț în coaliție, motiv pentru care a fost perceput ca un atac la adresa ministrului Voiculescu și a USR PLUS.
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că menținerea lui Voiculescu este decizia exclusivă a USR PLUS, însă un ministru care nu performează poate fi schimbat.
„Privim îngrijorați cum a gestionat ministerul, (…) în cazul în care nu se observă o îmbunătățire se poate ajunge inclusiv la schimbarea ministrului. Orice ministru care nu girează cu profesionalism poate să afecteze percepția asupra coaliției”, a precizat Orban.
Cei de la USR PLUS cred cu tprie, că fără o sus’inere clară pentru Voiculescu din partea lor, ministrul ar fi fost remaniat de cei de la PNL. Decizia ar fi urmat să fie pusă în aplicare de premier.
Acum, a apărut problema legată de moțiunea simplă depusă de PSD. Dacă moțiunea este votată de unii parlamentari liberali, ar putea trece. Deși nu produce efecte juridice, moțiunea ar pute fi un semnal prost pentru Voiculescu. De altfel, Ludovic Orban a spus că pe subiectul votului „va fi luată o decizie” la nivelul grupului parlamentar al PNL.