Vlad Voiculescu îl critică pe Iohannis după anunțarea restricțiilor: Coșmarul continuă

Sursă: Administrația Prezidențială

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, a reacționat după ce președinte Klaus Iohannis a anunțat convocarea unei şedinţe pentru instituirea de noi restricţii.

Vlad Voiculescu îl critică pe Iohannis după anunțarea restricțiilor: Coșmarul continuă

Potrivit celor spuse de fostul ministru, restricțiile respective au fost anunțate prea târziu iar măsurile luate îşi vor arăta efectele în 2-3 săptămâni.

„Târziu, extrem de târziu, se trezeşte domnul Preşedinte şi ne spune că mâine va convoca o şedinţă. Şedinţă care va lua cel mai probabil măsurile pe care a refuzat să le ia de o lună de zile încoace, ultima dată chiar acum câteva zile! În sfârşit preşedintele recunoaşte un adevăr care nu îi era deloc străin – doar convenabil politic – şi anume că niciodată, nicăieri, o pandemie nu a fost gestionată doar în spitale!”, a scris Vlad Voiculescu pe pagina sa de socializare.

Voiculescu spune că sute de oameni vor muri zilnic

De asemenea, Voiculescu susține că „sute de oameni vor muri zilnic până când măsurile îşi vor arăta efectele.

„Orice măsură de prevenţie (da, restricţii!) se va lua mâine, oricât de drastică, îşi va arăta efectul cel mai devreme peste 2-3 săptămâni. Până atunci, sute de oameni vor muri zilnic. Până atunci, coşmarul continuă. Coşmar după un scenariu scris chiar de domnii Iohannis şi Cîţu, în aplauzele unei imense părţi din clasa politică şi din presa românească”, conchide fostul ministru.

Anunțul făcut de Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a comentat marți ultimul bilanț record al pandemiei de coronavirus.

„574 nu este un simplu număr. Sunt 574 de inimi de români care au încetat să mai bată fiindcă au pierdut lupta cu acest virus ucigaș. Oameni care în urmă cu doar câteva săptămâni se bucurau de viață, visau și își făceau planuri de viitor, lasă acum în urmă lacrimi și disperarea celor care le plâng noaptea.

Oameni care-i pierd pe cei care îi iubesc fără să mai apuce să își ia rămas bun. Oameni care îngroapă acum alături de cei dragi și o parte din sufletul lor. 1805, nu este un simplu număr, sunt 1805 de români care se luptă minut de minut pentru fiecare respirație, pentru fiecare gură de aer. Toate acestea, 18.863 de îmbolnăviri, 574 de decese, 1805 cazuri la secțiile de Terapie Intensivă. Și sunt doar abordările zilei de astăzi.

În realitate sunt milioane de români afectați, viețile schimbate ireviersibil de efectele acestei pandemii. Acest coșmar ne arată că din păcate valul 4 se dovedește și mai agresiv chiar și decât cele mai pesimiste prognoze.

Cauzele sunt multiple, dar și dacă vedem cine și ce a greșit, acum ceea ce mai contează este să depășim această mare cumpănă. Cifrele de azi confirmă că nu s-a făcut ceea ce trebuia până acum.

Am decis să convoc mâine o ședință cu toți cei responsabili de gestionarea pandemiei, pentru impunerea de noi măsuri restrictive care pot amâna răspândirea infectărilor. Este o perioadă a suferinței, o dramă națională de proporții teribile. Nu avem însă altă opțiune decât să o depășim. Prioritatea zero este salvarea vieților și protejarea sănătății celor vulnerabili.

Orice alte teme trec în plan secund. Nimic nu este mai presus de viață. Trebuie să facem tot ce este omenește posibil chiar și în ceasul al 12-lea”, a spus Klaus Iohannis.