Liderul PLUS Bucureşti Vlad Voiculescu este de părere că la Sectorul 1 este vorba de furt pe faţă, nu de o eroare umană, iar potrivit acestuia fraudarea alegerilor se pedepseşte cu închisoare între 2 şi 7 ani.
„Asistăm la o continuare disperată a unui furt de patru ani sau putem să spunem de 20-30 de ani. Dacă în aceste alegeri şi de fapt în ultimii patru ani am văzut reclame la marile realizări ale Primăriei Generale şi ale unor primării de Sector, plătite din bani publici, până în ultima zi, până în ultimul moment, până în momentul votului, de exemplu de către Primăria Generală, deşi Biroul Electoral ne-a spus foarte clar că sunt ilegale acele reclame pe care le-aţi văzut, în care se vorbea despre mari spitale, despre consolidările extensive la nivelul Bucureştiului, ăsta a fost furt”, a declarat Vlad Voiculesc marţi la RFI.
Totodată, candidatul USR-PLUS la funcţia de viceprimar al Capitalei a explicat situaţia din Sectorul 1, unde a fost deschis un dosar şi se fac cercetări cu privire la autenticitatea proceselor verbale.
„Furtul de voturi şi vă dau două exemple din Sectorul 1, la Secţia 111 vedem că din 108 voturi ale USR-PLUS, pe care le găsim pe procesul verbal în platforma AEP găsim două. Într-o altă secţie din Bucureşti, 150 de voturi, cred că Secţia 127 din Bucureşti, în Sectorul 1, de asemenea, pur şi simplu dispar. Şi nu dispar dintr-o greşeală umană, în care cineva trece o cifră în loc de altă cifră sau inversează lucrurile, ci pur şi simplu voturile sunt luate de la USR-PLUS şi sunt mutate către alte partide, chiar împărţite între alte partide, aşa încât suma să rămână constantă, ceea ce ne spune că e ceva făcut în mod intenţionat”, a explicat Voiculescu.
Este un furt
În același timp, liderul PLUS susține faptul că „toată lumea realizează că este un furt, toată lumea vede că este un furt pe faţă, dar durează să se facă dreptate şi votul se va închide, asta este teama noastră”.
Întrebat dacă se poate vorbi despre o fraudare a alegerilor şi nu despre o eroare umană, Vlad Voiculescu a replicat: „Exact, cu pedeapsă între doi şi şapte ani de închisoare.
„Dacă am încredere în sistemul de justiţie din România, în celeritatea şi eficienţa sa? Limitată, ca să spun aşa. Dacă în Sectorul 1 al Capitalei, în buricul târgului, se fură aşa, nu am nici un fel de motiv să cred că în alte părţi astfel de practici nu s-au perpetuat de-a lungul timpului şi nu s-au întâmplat şi la alegerile astea, dar este pur şi simplu o deducţie logică, o deducţie de bun simţ”, a conchis Vlad Voiculescu.
Daniel Tudorache a acuzat USR că pune presiune asupra reprezentanţilor din biroul electoral Sector 1 şi că este un lucru ilegal. În ceea ce privește datele provizorii de la BEC, acestea indicau la ora 12 că Armand are 1.071 de voturi în faţa lui Dan Tudorache.