Vlad Voiculescu a fost demis miercuri de către premierul Florin Cîţu, iar preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind revocarea din funcţie a ministrului USR PLUS. Documentul este deja publicat în Monitorul Oficial.
Totul este oficial! Soarta lui Vlad Voiculescu a fost stabilită miercuri, 14 aprilie, de către premierul Florin Cîţu, iar acum decretul a fost publicat şi în Monitorul Oficial.
Decretul ce poartă semnătura preşedintelui Iohannis, publicat în Monitorul Oficial
Este vorba despre decretul semnat de preşedintele Klaus Iohannis privind revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii. Documentul a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.
Miercuri, şeful Guvernului l-a revocat din funcţie pe Vlad Voiculescu. Totodată, premierul României a demis-o şi pe Andreea Moldovan, unul dintre secretarii de stat de la Ministerul Sănătăţii, cea care ar fi promovat controversatul ordin publicat în Monitorul Oficial şi care ar fi permis deja carantinarea Bucureştiului.
Florin Cîţu anunţa, după demiterea lui Voiculescu, că vicepremierul Dan Barna va prelua interimar conducerea Ministerului Sănătăţii. Dan Barna a refuzat însă interimatul şi a declarat că, începând de astăzi, premierul Florin Cîţu nu mai beneficiază de susţinerea USR PLUS.
Dan Barna: Este o decizie care aruncă Coaliția într-o criză majoră
“Este o decizie unilaterală, imatură politic, care ridică semne de întrebare asupra premierului Florin Cîțu de a conduce un Guvern. Am vrut să luăm decizii împreună, asta s-a întâmplat până astăzi.
Premierul m-a chemat la o discuție unde m-a informat de decizia deja luată. Luni, în ședința coaliției, agreaserăm că ieșim din acest joc de balet politic. Este o decizie care aruncă Coaliția într-o criză majoră. Din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR-PLUS.
Acest Guvern, funcționează, acest guvern există, vom avea o ședință în coaliție pentru a vedea cum vom funcționa în continuare”, a declarat, miercuri, Dan Barna.
“Alianța USR PLUS își dorește să rămână într-o coaliție de guvernare care își asumă reforme, nu una în care doar le aprobă dar nu le și face. Cerem de urgență o ședință a Coaliției pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîțu”, se arată şi într-un comunicat de presă al celor de la USR PLUS.
Sursa foto: Capital