Ministrul Sănătății a reacționat dur și îi acuză pe social-democrați de dezastrul din ultimii 30 de ani din sistemul sanitar. Reacția lui Vlad Voiculescu vine după ce PSD a depus o moțiune simplă împotriva sa.
Ministrul Vlad Voiculescu a declarat luni că autorul „direct” al ”dezastrului” din ultimii 30 de ani din sistemul de sănătate din România este PSD.
„Autorii direcţii ai dezastrului din ultimii 30 de ani în sistemul de sănătate din România este PSD şi mafia pesedistă. Cred că autorii acestei moţiuni i-au greşit numele, iar ea s-ar putea numi mai bine ‘Vlad Voiculescu – un pericol pentru mafia din Sănătate’. Apropo de autori, moţiunea fost scrisă de un domn care patru ani a fost secretarul de stat din Ministerul Sănătății responsabil pentru spitale, respectiv consilierul domnului Nicolae Bănicioiu.
Vorbim despre echipa de la MS care a promovat minciuna: ‘Avem de toate’. (…) Mi se cere să-mi asum răspunderea pentru ceva ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 30 de ani de colegul dumneavoastră, de colegul celor care au iniţiat această moţiune, de domnul doctor Adrian Streinu Cercel. Într-un oraş condus în ultimii 12 ani de zile de colegii tot ai dumneavoastră: domnul Oprescu, doamna Firea”, a susţinut Voiculescu, la dezbaterea moţiunii simple pe Sănătate „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor!”, iniţiată de 109 deputaţi PSD.
Vlad Voiculescu: Puteţi să strigați demisie, nu mă voi opri
El a arătat că a găsit sistemul de sănătate din România „mult mai rău” decât l-a lăsat după primul său mandat.
„Vorbesc despre asumare oamenii partidului care de la Revoluţie încoace a avut 12 miniştri ai Sănătăţii. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniştri ai Sănătăţii – toţi anchetaţi de DNA. (…) Vorbesc despre asumare oamenii care au condus Ministerul Sănătăţii 18 din ultimii 30 de ani, timp în care şi-au creat adevărate reţele mafiote cu filialele lor de partid, cu consiliile lor judeţene, conectate până chiar şi aici în Parlament. (…)
Aţi început probabil să scrieţi această moţiune împotriva mea înainte să fiu ministru. Aţi aşteptat să apară o tragedie să puneţi în seama mea tot dezastru lăsat în urmă de voi. (…) Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-aţi bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016 şi era un început de reformă reală”, a spus ministrul Sănătăţii.
Vlad Voiculescu a afirmat că a primit un mandat şi, indiferent cât i se va cere demisia, nu se va opri.
„Am primit, doamnelor şi domnilor parlamentari PSD, un mandat de reformă şi puteţi să strigaţi demisie 24 de ore din 24, 7 zile din 7, patru ani de zile, nu mă voi opri”, a transmis Voiculescu.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea