“Cum rămâne cu personalul expus?”
“Ordinul 4 al comandantului acţiunii, prezentat în seara asta în conferinţă de presă, prevede tratarea pacienţilor ca şi cum nu ar exista COVID-19COVID-19, sub ameninţarea sancţiunii penale. Da, pacienţii nu pot fi pur şi simplu refuzaţi. De acord. Cum rămâne însă cu mijloacele de protecţie lipsă pentru personalul expus? Şi nu e vorba doar de cei de la ATI şi infecţioase”, a scris Voiculescu, duminică seară, pe Facebook.
Cadrele medicale simptopmatice nu sunt testate
”Cum rămâne cu sutele de imobile ale RAPPS în care stau politicieni care “lucrează” oricum de acasă şi care trebuiau să fie deja puse la dispoziţia personalului medical expus care nu vrea/poate să îşi expună familia acestor riscuri? Şi în final, cum rămâne cu toată organizarea şi pregătirea pentru criza asta care e făcută acum pe repede înainte pe cârca personalului medical, a bolnavilor cronici şi a tuturor celor care s-au mobilizat acum, când guvernului PNL-Orban (nu altul!) îi fusese solicitat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii încă din ianuarie să se pregătească de pandemie?”, a mai scris Voiculescu, ataşând postării un referat al Ministerului Sănătăţii.
Ce spunea Raed Arafat
Raed Arafat, anunţă adoptarea a patru Ordine ale comandantului acţiunii, noile acte prevăzând că medicii nu pot refuza tratamentul unui pacient pe motiv că acesta nu a fost testat pentru Covid-19 şi că personalul sanitar nu poate refuza detaşarea la alte spitale. În plus, Arafat anunţă trecerea serviciilor de ambulanţă în subordinea şefilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi amenajarea unui al doilea spital militar în curtea spitalului CFR din Constanţa.