Vicepremierul Dan Barna susține că doar Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății poate decide dacă Vlad Voiculescu se va întoarce la Minister, după ce a fost revocat de premierul Florin Cîțu din funcție.
Totodată, Barna a ținut să sublinieze că indiferent de decizia luată de noul ministru, Vlad Voiculescu va rămne un om important pentru USR PLUS și în aeclași timp, va fi un politician care va rămâne în lumea politică din România.
„Asta va decide actualul ministru al Sănătăţii. De astăzi vorbim de mandatul Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătăţii, este decizia ei cum îşi va construi echipa de consilieri. Este decizia ministrului Sănătăţii, exact cum este decizia tuturor miniştrilor din acest cabinet din toate cele trei partide să-şi construiască echipa şi să-şi definească consilierii şi oamenii pe care se bazează.
Vlad Voiculescu rămâne în continuare un om important pentru USR PLUS, o resursă şi un om politic important care, sunt convins, după acest episod pe termen lung va fi un politician care va fi prezent o lungă perioadă de timp în politica din România”, a declarat Dan Barna, miercuri seară, la TVR.
Ce reproșuri a primit Vlad Voiculescu
Vicepremierul a vorbit și despre reproșurile care i-au fost aduse lui Vlad Voiculescu. Potrivit acestuia, „în esenţă”, reproşurile la adresa fostului ministru al Sănătății au fost legate de modul în care acesta a comunicat.
Totodată, Barna a mai menționat că a existat o presiune foarte mare, însă USR PLUS își menține poziția față de toate acțiunile întreprinse de acesta.
„În esenţă, ceea ce i s-a reproşat a fost o neperformanţă în zona de comunicare pentru că alte elemente concrete nu am văzut să fie prezentate în toată această perioadă. (..) Presiunea a fost foarte mare, evident că unele aspecte din comunicare nu au fost poate cele mai fericite, dar dincolo de asta, poziţia noastră a fost că Vlad Voiculescu a făcut ceea ce trebuia să facă în perioada în care a fost ministru”, a afirmat Barna.
El a mai adăugat că a fost „poate” şi „vina” celor de la USR că nu au stabilit din start un mecanism privind situaţii de acest gen.
„Felul în care ideea unei demiteri a fost înţeleasă şi este înţeleasă de USR-PLUS şi de PNL şi de premier s-a dovedit fundamental diferit şi exact pentru asta a trebuit să stăm două zile ca să clarificăm că, în opinia noastră, demiterea unui ministru trebuie făcută prin dialog cu partidul care l-a promovat în poziţia respectivă, prin discutarea unor elemente foarte clare de evaluare şi unor criterii obiective în baza cărora i se reproşează unui ministru lipsa de performanţă, faţă de variata în care s-au întâmplat lucrurile, cu o demitere unilaterală şi necomunicată, cea care a şi generat situaţia respectivă”, a mai afirmat liderul USR-PLUS.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin