Vlădescu a fost remaniat!

Premierul Emil Boc l-a anunţat, joi, pe Sebastian Vlădescu, că a fost demis din funcţia de ministru al Finanţelor Publice în cadrul remanierii Guvernului, au declarat pentru Mediafax surse oficiale. Miniştrii Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan, care au avut, joi, discuţii separate la Guvern cu premierul Emil Boc, sunt pe lista celor care urmau să fie remaniaţi, în timp ce Radu Berceanu, care s-a aflat şi el la Palatul Victoria nu se află pe această listă, au declarat surse din

Premierul Emil Boc l-a anunţat, joi, pe Sebastian Vlădescu, că a fost demis din funcţia de ministru al Finanţelor Publice în cadrul remanierii Guvernului, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Miniştrii Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan, care au avut, joi, discuţii separate la Guvern cu premierul Emil Boc, sunt pe lista celor care urmau să fie remaniaţi, în timp ce Radu Berceanu, care s-a aflat şi el la Palatul Victoria nu se află pe această listă, au declarat surse din partid.

Vlădescu a precizat că nu şi-a depus încă demisia. Întrebat ce i-a reproşat premierul Emil Boc, acesta a declarat: ”Mie? Nimic. Să fim serioşi!”.

Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, care s-a aflat şi el la Palatul Victoria, a declarat deja pentru Mediafax că a fost informat de premier că se află pe lista miniştrilor care vor fi remaniaţi.

Surse din partid şi guvernamentale au declarat, pentru Mediafax, că ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi ministrul Muncii, Mihai Şeitan, care au avut joi, la Guvern, discuţii separate de aproximativ un sfert de oră cu premierul Emil Boc, sunt pe lista miniştrilor care vor fi remaniaţi.

În schimb, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care s-a aflat, joi dimineaţă, pentru aproximativ o oră la Palatul Victoria, ar urma să fie menţinut în funcţie, au declarat sursele citate.


Născut la 3 aprilie 1958, Vlădescu este absolvent al Academiei de Studii Economice -Facultatea de Comerţ şi are studii post-universitare la Meryl Linch SUA, specializarea Pieţe de capital, investiţii directe.

Vlădescu a avut, în administraţia centrală, mai multe funcţii, începând din 1997, când a fost secretar de stat la Ministerul Industriilor, fiind apoi consilier, secretar de stat, ministru şi din nou secretar de stat la Ministerul Finanţelor.

El a devenit ministru al Finanţelor Publice, pentru prima dată, în august 2005, când l-a înlocuit în funcţie pe Ionuţ Popescu. Vlădescu a deţinut această funcţie până în aprilie 2007, când, în urma restructurării Guvernului, Ministerul Finanţelor a fost comasat cu cel al Economiei, la conducerea instituţiei fiind nominalizat atunci Varujan Vosganian. În perioada în care Vlădescu a fost ministru de Finanţe, în noiembrie 2005, negocierile pentru continuarea acordului cu FMI, semnat în iulie 2004, au eşuat, după ce autorităţile de la Bucureşti au respins solicitările instituţiei financiare. Fondul a criticat atunci politica bugetară a autorităţilor de la Bucureşti şi a solicitat măsuri de creştere a veniturilor şi diminuare a cheltuielilor, pentru a diminua deficitul bugetar. Acordul stand-by a încetat, în mod formal, la 7 iulie 2006.

În ianuarie 2000, Sebastian Vlădescu, la acel moment consilier al ministrului Finanţelor, Decebal Traian Remeş, l-a înlocuit în funcţia de secretar de stat la Finanţe pe Mihai Ungureanu, în urma unei decizii a PNL, post pe care l-a ocupat până în decembrie 2000, când mandatul guvernamental a fost preluat de PSD.

SURSA: Mediafax