„Nu avem atâţia bogaţi încât să dăm la toţi săracii pe care-i avem”, a declarat, astăzi, ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, la un eveniment organizat de Forum Invest.

Toţi cei care au încercat să facă redistribuirea de sărăcie s-au confruntat cu următorul fapt, „România nu e suficient de bogată pentru a le oferi cetăţenilor români viaţa pe care Europa ar dori să le-o ofere, pe care şi noi am dori să le oferim”, a spus Vlădescu.

Şi pentru că bogaţia trebuie creată, ministrul spune că „a lăsa resursă părţii active a societăţii este o necesitate absolută. Asta e singura cale de a le da şi celorlalţi”.

În felul acesta Vlădescu argumentează de ce autorităţile române au optat pentru tăierea salariilor şi pensiilor în locul majorării TVA şi a cotei unice cotei, care ar fi lovit în întreprinzători.

Vlădescu a spus că, în drum spre evenimentul la care a fost prezent, un prieten l-a întrebat ce caută el în chestiunea asta, iar răspunsul lui a fost următorul: „Este un stres enorm, dar e şi un challenge (provocare- n.r.). (…) E o încercare pe care nu mă aşteptam să o trăiesc, nu mă aşteptam ca niciun politician să şi-o asume niciodată”, a mai spus Vlădescu.

În ceea ce priveşte evoluţia crizei, ministrul a precizat că nu ştie dacă aceasta va fi în W sau U. „Ceea ce e cert, criza excede cu mult ceea ce ne-am putea închipui. Şi pentru a ieşi din ea trebuie să găsim alte modele economice”, a explicat el.