Noi detalii despre o posibilă înţelegere între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, ce ar duce la încetarea focului şi poate chiar la finalul războiului din Ucraina.

Declaraţiile au fost făcute miercuri, 1 iunie, de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Decizia luată de Moscova pentru a minimiza impactul embargoului petrolier

Pentru început, omul lui Putin a transmis că Rusia ia măsuri pentru „a minimiza” impactul embargoului asupra petrolului din această ţară, decis la vârful Uniunii Europene.

Pentru a limita propriile pierderi, Moscova ar putea lua decizia să redirecţioneze exporturile, a indicat oficialul rus.

„Aceste sancţiuni vor avea un impact negativ pentru Europa, pentru noi şi pentru întreaga piaţă globală a energiei. Dar există o reorientare (a economiei ruse – n.red.) care ne va permite să minimizăm consecinţele negative”, a afirmat Peskov.

Rusia a început deja să redirecționeze livrările de petrol şi gaze în afara Europei, iar printre cei care au profitat s-a numărat India, care a cumpărat cantități record de petrol rusesc cu o reducere semnificativă.

„Aceasta este o acțiune sistemică direcționată, care ne va permite să minimizăm consecințele negative”, a afirmat Peskov despre redirecţionarea livrărilor.

La un pas de o adevărată criză alimentară

El a vorbit şi despre criza alimentară care pândeşte omenirea, ca urmare a evenimenelor ce au loc acum în Ucraina, dar şi a restricţiilor împotriva Rusiei.

„Suntem potenţial în pragul unei crize alimentare foarte profunde legate de introducerea de restricţii ilegale împotriva noastră şi de acţiunile autorităţilor ucrainene care au minat căile spre Marea Neagră şi nu trimit cereale de acolo în ciuda faptului că Rusia nu împiedică în niciun fel”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia Reuters.

Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, faţă în faţă?! Când se vor întâlni cei doi lideri?

Apoi, Dmitri Peskov a vorbit şi despre posibilitatea unei întâlniri între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus clar că o astfel de întâlnire nu este exclusă. Totuşi, astfel de discuţii la nivel înalt trebuie pregătite în prealabil.

Munca la un document de pace cu Ucraina s-a oprit demult şi nu a repornit, a mai precizat Peskov.