Răsturnare de situație în plin conflict militar. Deși până acum erau șanse destul de slabe ca Volodimir Zelenski și Vladimir Putin să se întâlnească față în față, un anunț de ultimă oră dă totul peste cap. Liderul de la Kremlin și-a dat acordul în urmă cu câteva momente.
Au trecut mai bine de două luni de când Vladimir Putin a dat ordinul pentru invazia Ucrainei. De atunci și până acum, au existat nenumărate runde de negocieri între cele două mari puteri, însă nici până astăzi nu s-a ajuns la un acord.
Lucruri s-ar putea schimba însă odată cu anunțul venit chiar acum. Potrivit publicației Sky News, există posibilitatea ca președintele Indoneziei să fi organizat prima posibilă întâlnire între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin de la începutul războiului.
Menționăm faptul că Indonezia are un rol cheie în condițiile în care țara prezidează în prezent Grupul celor 20 de economii majore (G20), iar președintele său, Joko Widodo, i-a invitat atât pe Zelenski, cât și pe Putin la summitul liderilor din noiembrie.
Vladimir Putin și-a dat acordul
Președintele rus Vladimir Putin a acceptat invitația de a participa la un summit G20 care va avea loc în Indonezia în cursul acestui an, a declarat vineri președintele indonezian Joko Widodo, actualul președinte al G20.
Vorbind de la Palatul prezidențial Bogor din Java de Vest, liderul indonezian a declarat că omologul său rus i-a spus personal că va participa la summitul G20 din Bali din această toamnă. Vestea vine la câteva săptămâni după ce președintele american Joe Biden a declarat că Rusia ar trebui să fie eliminată din G20 din cauza deciziei lui Putin de a invada Ucraina la 24 februarie.
Biden și Putin s-ar putea întâlni pentru prima dată în persoană la această reuniune de la începutul războiului ruso-ucrainean, dacă liderul rus va participa.
Indonezia și războiul din Ucraina
De la debutul invaziei din Ucraina și până în prezent însă, președintele din Indonezia s-a confruntat cu un val fără precedent de presiuni din partea Occidentului, inclusiv din partea Marii Britanii pentru a-l exclude pe liderul rus. Pe de altă parte, liderul indonezian a declarat că dorește să „unească” G20.
În acest sens, potrivit sursei citate, Jokowi, așa cum este cunoscut în mod obișnuit președintele indonezian, a vorbit recent cu Zelenski și a refuzat să ofere arme Ucrainei, în timp ce politica externă a țării din Asia de sud-est încearcă să mențină neutralitatea strategică.
De cealaltă parte însă, chiar dacă nu vrea să sprijine Ucraina direct, într-o declarație online, Jokowi a declarat că i-a exprimat președintelui ucrainean speranța că războiul va lua sfârșit cât mai repede, adăugând că negocierile sunt esențiale în acest sens.
„Războiul se va putea încheia în curând și că se vor putea găsi soluții pașnice prin negocieri”, a spus liderul din Indonezia.
Zelenski și Putin, față în față
Menționăm faptul că Ucraina nu este membră a G20, dar președinților li se permite să invite liderii altor țări, iar având în vedere situația actuală, prezența lui Zelenski ar fi una importantă.
Pe de altă parte, un oficial guvernamental ucrainean de rang înalt a declarat că participarea lui Zelenski va depinde „în principal de situația de pe câmpul de luptă”.
Referitor la situația liderului rus, Jokowi a declarat că Putin intenționează să participe, dar Kremlinul a spus că acest lucru nu a fost încă decis definitiv.