Mesaj de ultimă oră din Rusia. Occidentul mai are o șansă să pună capăt crizei cerealelor care se amplifică de la un moment la altul!
Omul lui Vladimir Putin a dat toate detaliile în acest sens și totodată a făcut un apel atât la Ucraina, cât și la Occident.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a transmis un mesaj clar în acest sens. Oficialul rus susține că totul stă în mâinile Kievului și Occidentului.
Potrivit acestuia, doar aceste forțe pot face ceva pentru a permite exportul cerealelor ucrainene şi ruseşti, blocate de la lansarea invaziei ruse a Ucrainei.
Cum poate fi evitată criza cerealelor din Europa?
Menționăm faptul că blocarea exportului de cereale alimentează riscul unei crize alimentare mondiale, iar această idee a fost susținută în repetate rânduri de mai mulți analiști, relatează AFP.
Lavrov susține că Occidentul a creat singur mai multe ”probleme artificiale” după ce a închis porturile pentru navele ruse, însă nu a luat în calcul consecințele devastatoare ale unor astfel de decizii.
„Ţările occidentale, care au creat o tonă de probleme artificale prin închiderea porturilor lor navelor ruse, prin desfiinţarea lanţurilor logistice şi financiare, trebuie să se gândească serios la ceea ce contează cel mai mult”, a declarat şeful diplomaţiei ruse, făcând referire la sancţiunile impse de Occident Rusiei din cauza invaziei Ucrainei.
Serghei Lavrov cere ridicarea sancțiunilor
Totodată, el a mai subliniat faptul că viitorul crizei cerealelor stă în mâinile Occidentului, care va decide singur dacă vrea să rezolve această situație fără precedent prin măsuri concrete.
„Fie că fac PR pe tema securităţii alimentare, fie că rezolvă această problemă prin măsuri concrete, mingea este în terenul lor”, subliniază Lavrov.
Ministrul rus de Externe a lansat și un apel către Kiev, la mai bine de trei luni de luptă continuă cu Rusia. Acesta i-a îndemnat pe ucraineni să-şi demineze apele teritoriale în jurul porturilor, pentru a permite trecerea în Marea Neagră a navelor încărcate cu cereale.
În cazul în care Occidentul, dar și Ucraina vor primi deschise îndemnurile venite din Rusia, criza cerealelor la nivel european ar putea fi evitată complet, a mai spus oficialul rus.