Vladimir Putin a cedat nervos! Adevărul despre liderul de la Kremlin: Până acum este foarte clar

vladimir putin

Sursa: Dreamstime

Nervozitatea liderului de la Kremlin este tot mai evidentă în contextul neputinței de a pune mâna pe Kiev și pe Ucraina, spune Marius Apostol, locotenent în retragere în armata română. El spune că toată lumea se aștepta ca Rusia să cucerească Ucraina în 24 de ore însă acest lucru nu s-a întâmplat și se vede clar că armata rusă „nu și-a făcut temele”.

Marius Apostol, locotenent în retragere în armata română, cu şase misiuni în teatrele de război şi preşedinte al Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că, până acum este foarte clar din punct de vedere operaţional că armata rusă nu a făcut niciun pas important pentru cucerirea Kievului.

De asemenea, acesta a punctat faptul că se vede nervozitatea preşedintelui rus Vladimir Putin, având în vedere că „toată lumea se aştepta la marea putere rusă să cucerească Ucraina în 24 de ore”.

Rusia nu a făcut niciun pas important pentru cucerirea Kievului

Locotenentul Marius Apostol a arătat că încă de acum câteva zile, armata rusă încearcă să ia prin încercuire marile oraşe din Ucraina, scopul principal fiind de a încercui capitala Kiev.

„Au trecut de la soldaţi tineri, fără experienţă, la trupele de asalt, şi aici ne referim inclusiv la ceceni. (…) Este de admirat lupta ucraineilor, sunt mult mai experimentaţi decât soldaţii ruşi”, a mai spus Apostol, precizând că ceea ce vrea să facă acum armata rusă este o încercuire prin asalt, potrivit news.ro.

„Până acum este foarte clar din punct de vedere operaţional şi din ce vedem noi că armata rusă nu a făcut niciun pas important pentru cucerirea Kievului”, a mai spus locotenentul în retragere.

Militarul afirmă că „se vede nervozitatea preşedintelui rus Vladimir Putin”.

„Toată lumea se aştepta la marea putere rusă să cucerească Ucraina în 24 de ore. (…) Suntem în a 15 -a zi, strategia generalilor ruşi este total greşită”, a mai afirmat Marius Apostol, precizând că „armata ucraineană este sprijinită de informaţii NATO, pe când Federaţia Rusă nu mai primeşte informaţii şi de aici pleacă şi greşelile”.

Nu se pune problema ca Putin să atace un stat NATO

„De la o zi la alta, fac paşi grei şi greşesc. Este un lucru foarte important faptul că preşedintele Zelenski a mers către spitale, unde sunt militarii răniţi, pentru moralul armatei, pentru poporul care luptă pentru a nu fi cuceriţi. Este foarte important că armata română este în NATO, avem stabilitate, nu se pune problema ca Vladimir Putin să intre într-un stat NATO”, a mai comentat Apostol, arătând că asta dă încredere poporului român şi stabilitate ţării noastre.

Despre ce va face Vladimir Putin, locotenentul în retragere a arătat că practic, armata rusă „nu şi-a făcut temele”.

„Este crimă de război să ataci convoaie, să ucizi copii, femei, oameni nevinovaţi şi vă daţi seama acum îndârjirea poporului către Federaţia Rusă. E greu de estimat cât va ţine”, a mai afirmat locotenentul.