Vladimir Putin a dat ordin. Moment istoric în prag de conflict mondial: „Decizia a fost luată”

SURSA FOTO: Kremlin.ru

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat vineri lansarea producției în serie a rachetei balistice hipersonice Oreșnik, după ce această armă a fost utilizată într-un atac asupra orașului ucrainean Dnipro.

Vladimir Putin a lăudat capacitățile impresionante ale rachetei, subliniind „forța și puterea sa deosebită” în cadrul unei întâlniri televizate cu lideri militari, potrivit informațiilor publicate de AFP.

Vladimir Putin a ordonat lansarea producției în serie a rachetei balistice hipersonice Oreșnik

Racheta hipersonică Oreșnik a fost lansată joi din complexul militar Kedr, situat în regiunea rusă Astrahan, la aproximativ 1.000 de kilometri de ținta din Ucraina. Potrivit direcției de informații a armatei ucrainene, racheta a atins o viteză de peste Mach 11, respectiv de 11 ori viteza sunetului, pe ultima porțiune a traiectoriei, înainte de a lovi o infrastructură militară din Dnipro.

„Trebuie să începem producția în serie. Decizia… a fost de fapt luată”, a declarat Putin la o întâlnire televizată cu șefii militari, lăudând „forța deosebită a acestei arme și puterea sa”.

Atacul s-a concentrat pe o țintă strategică: o instalație industrială din cadrul uzinei Iujmaș, cunoscută pentru producția de rachete și tehnologie spațială. Rusia a justificat lovitura ca fiind un răspuns direct la utilizarea recentă de către Ucraina a rachetelor occidentale ATACMS, furnizate de SUA, dar și Storm Shadow, livrate de Marea Britanie.

Moscova consideră utilizarea rachetelor americane și britanice de către Ucraina drept o escaladare a conflictului

Potrivit sursei menționate, Moscova consideră utilizarea rachetelor americane și britanice de către Ucraina drept o escaladare semnificativă a conflictului și a acuzat direct Statele Unite și Marea Britanie de implicare în război. Oficialii ruși susțin că localizarea țintelor prin satelit și direcționarea precisă a rachetelor nu ar fi posibile fără asistența tehnică a acestor țări.

Această reacție vine după ce Kievul a primit undă verde din partea aliaților occidentali pentru a lovi ținte militare aflate în adâncimea teritoriului rus, folosind rachete cu o rază de acțiune de până la 300 de kilometri.

Producerea în serie a rachetei ar putea reprezenta o amenințare

Analiștii subliniază că producerea în serie a rachetei Oreșnik ar putea reprezenta o amenințare serioasă pentru securitatea globală, în contextul intensificării tensiunilor dintre Rusia și Occident.

Atacul cu Oreșnik asupra Dnipro evidențiază schimbarea dinamicii conflictului din Ucraina, odată cu utilizarea unor arme sofisticate de ambele părți.