Moscova a anunțat joi represalii ca urmarea a deciziei luate în iunie de Ministerul de Externe al României de a reduce personalul diplomatic rus din țara noastră. Ministerul de Externe din Rusia a anunțat azi oficial măsurile luate în această privință.
Represalii de la Moscova
Ministerul de Externe din Rusia a anunțat, într-un comunicat postat joi pe site-ul său oficial, că a introdus cote pentru numărul de membri ai personalului instituțiilor diplomatice și consulare ale României în Rusia ca o formă de represalii.
Această decizie a fost luată ca răspuns simetric la limitele impuse de către România Ambasadei Rusiei la București și Consulatului General al Federației Ruse la Constanța, conform agenţiei de presă oficiale RIA Novosti.
„În data de 3 august, însărcinatul cu afaceri al României în Federaţia Rusă, Cosmin Constantin Ioniţă, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă din partea ministerului privind introducerea de cote pentru numărul de personal al instituţiilor diplomatice şi consulare ale României în Rusia, ca răspuns simetric la limitele impuse Ambasadei Rusiei la Bucureşti şi Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa”, a precizat instituţia diplomatică a Federaţiei Ruse.
„Luând în considerare politica neprietenoasă dusă cu consecvenţă de autorităţile române faţă de Federaţia Rusă, îndreptată inclusiv spre crearea unor obstacole artificiale şi prin nimic justificate în calea funcţionării reprezentanţei diplomatice şi a instituţiei consulare ale Rusiei în România, MAE (rus) îşi rezervă dreptul de a lua măsuri suplimentare de răspuns, adecvate situaţiei create ca rezultat al acţiunilor Bucureştiului”, se subliniază în comunicatul Ministerului de Externe rus.
MAE a decis în iunie limitarea personalului diplomatic
La 8 iunie, Ministerul de Externe al României a informat asupra deciziei autorităţilor de la Bucureşti de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă, conform unui comunicat al MAE român.
Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România a fost redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5%, precizează MAE.
Ulterior, MAE a transmis că 40 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti, împreună cu membrii de familie, urmează să părăsească teritoriul României la bordul unei aeronave civile aparţinând unei companii aeriene ruseşti.
Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 al Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 Aprilie 1961 („În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal, având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză”) şi reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, se arăta în comunicatul MAE